Expozitie de pictura de Constantin Popa – Nicole Blanco / Espacio Niram

Constantin Popa - Pictura / Espacio Niram Madrid

Constantin Popa - Pictura / Espacio Niram Madrid

La inaugurarea expozitiei vor lua cuvântul: Isabel del Rio, critic de artă, revista Yareah Magazine – Madrid, Horia Barna – dir. ICR Madrid.

Iulie 2009, Espacio Niram Madrid

Anunțuri

Maria Chirila, oglinda lui Dalí de Fabianni Belemuski

Maria Chirila cochetează cu Dalí, pe care îl închipuie viu în lucrările sale. Cel puţin aşa au înţeles cei care au fost prezenţi la ultima ei prezentare, printre care şi Ruben Darío, de la revista Niram Art, o expoziţie de desene inspirate, dar adaptate modului de a trăi arta al Mariei Chirilă. Lucrările reprezintă frământările artistei aflate deja la a doua sa expoziţie în Espacio Niram, după cum declară chiar ea: “lucrurile care cu adevărat mă frământă sau mă ating în viaţă le pun pe foaie desenând”.

Arta Mariei Chirilă nu vrea să transmita privitorului senzaţia liniştitoare a frumosului, a bunului gust, a perfecţiunii: “Nu desenez pentru a transmite linişte, ci din contră, pentru a răscoli sentimente”.  Ea “vorbeşte” mai degrabă despre lucrurile ascunse pe care le scoate la suprafaţă, indiferent de riscuri. De aceea, Maria îl preferă pe Dalí, artistul care “şi-a exprimat fără frică excentricul ascunziş”. Timidă şi emoţionată, la prezentare, Maria nu vrea să vorbească foarte mult despre ea şi despre munca sa, preferă, ca orice artist, să transmită prin operele sale un mesaj interpretabil. Işi doreşte mai ales ca oamenii care o privesc prin prisma lucrărilor ei, să simtă acel mesaj, acea dorinţă născută din interior care este rebelă, să fie chiar ei liberi, rebeli şi excentrici, ca Dali.

Maria Chirila si Ruben Dario, Proprietarul revistei Niram Art

Maria Chirila si Ruben Dario, Proprietarul revistei Niram Art

Fiind o persoană activă, Maria Chirilă pregateşte deja următoarea expoziţie despre care nu ştie prea multe, pentru că ea însăşi se afla într-o continuă schimbare, iar desenele şi tablourile ei sunt inspirate din ceea ce citeşte în oameni. Iar oamenii sunt schimbători. Uneori oamenii, “cele mai rele dintre animale”, cum spune Maria, îi inspiră durere. “Toată lumea minte”, trebuie să aflăm doar în ce.

Intrebată despre impactul desenelor ei, Maria spune că mesajul se transmite cu întârziere, iar când ajunge să fie înţeles, este deja pierdut. Artista îi admiră pe Van Gogh, Toulouse Lautrec şi Frida Khalo, nu se declară o artista completă şi îşi doreşte să mai crească şi să mai înveţe. S-a gândit deja şi la vânzarea operelor sale, dar nu la un preţ simbolic, ca şi până acum.  Odată cu un tablou vandut, o parte din ea se dăruieşte cumpărătorului, spune Maria Chirilă zâmbind.

Românismul lui Brâncuşi în Portugalia de Andra Motreanu

Cultura  e cel mai bun mesager al unei civilizaţii, neam sau individ. Ea reuşeşte să dărâme graniţele. Şi atunci de ce nu ne gestionăm resursele spre a face cunoscut ce avem mai bun şi mai frumos?  Din neputinţă sau  delăsare,  din ignoranţă…  uităm că avem creaţii  de geniu cu care să derulăm în faţa Europei. Iar Brâncuşi  este unul dintre cei care îşi află seva oriunde, indiferent de limbă, consumerism sau dezvoltare economică.

După 50 de ani de la moarte, recunoaşterea lui Brâncuşi este centrifugată în toate spaţiile în care ochiul mai are resurse spre a se întoarce la creaţia care dă orice formă ideii. Şi  nu e vorba de ideea secundară, aceea pentru care ne folosim noi ca privitori funcţia  imaginativă, ci ideea supremă, baza însăşi a obiectului în sine. Brâncuşi e redescoperit dincolo de timp, individualism, ori cultură şi le aduce pe toate acestea la un numitor comun.

De aceea,  Brâncuşi e un translator absolut al culturii, al formei şi cugetului. Chiar dacă ne aflăm în era McDonald şi Coca-Cola, când industria advertising-ului  dirijează şi produsul artistic, Brâncuşi rămâne la fel de surprinzător, simplu şi autentic. Brâncuşi nu are ce recupera în artificialitate, el transmite fără a conceptualiza prea  mult,  iar  prin sculptura sa  obiectul se  descoperă,  îşi  arata miezul, esenţa sa de altfel.

Artisticitatea   lui   Brâncuşi   nu   trebuie   dezbătuta,   ci avansată căutarii oricărui individ capabil să înţeleagă,  să recepteze. Filosofia pe care Brâncuşi o atinge  prin tăietura în piatră şi lemn aminteşte de vârtoşenia spiritului; artistul nu cere analize, nu aruncă cu încropiri de dizertaţii care să-i sporească meritele, doar lasă ca “Masa  tăcerii”, ”Coloana infinitului” să-şi glăsuiască povestea neîntreruptă  de  zumzetul postmodernităţii.   E  ceva   primitiv  şi seducător în încrustarea directă, şi pentru a gusta sunt îndreptăţite consideraţiile lui Serge Fauchereau: “El a fost şi a rămas toată viaţa sa un ţăran din Carpaţi.”

Aşadar,  când  îl  priveşti  pe  Brâncuşi, nu  te  înarma  cu prejudecăţi, spirit critic, ori o îngrămădeală de ideologii abstracte, priveşte-l simplu ca om, priveşte-l de la nivelul staturii tale, pentru că ţi se va apleca şi-ţi va arăta esenţa lucrului, ca un bun cunoscător al oricărui suflet,  chiar  şi acolo unde te-ai gândi că materia are spirit.

La Biblioteca Orlando Ribeiro din Lisabona, în cadrul evenimentului de comemorare a lui Constantin  Brâncuşi, vraja artistului a fost readusă portughezilor şi comunităţii române din Portugalia  ca  o  reamintire  a   creaţiei   de  geniu.  Iniţiativa pictorului Romeo  Niram  de  a-l  recompune  pe  Brâncuşi  în Portugalia vine să facă dovada că acest „meştuşugar din Târgu Jiu” este suculent pentru orice identitate culturală. Lucru ilustrat şi   de   Álvaro   Lobato   de   Faria,   directorul   coordonator   şi fondatorul Mişcării de Artă Contemporană (MAC,  Lisabona), care a calificat actul drept „prestigioasă  iniţiativă” ce „ne va îmbogăţi sub aspect cultural şi didactic”, evenimentul organizat de Romeo Niram  deschide  porţile  spre cunoaşterea românismului  lui Brâncuşi în spaţiul portughez contemporan, fără ca opera sa să rişte a-şi pierde în această abordare substanţa. Pentru a reînvia epoca sculptorului, Álvaro Lobato de  Faria a susţinut un discurs asupra celor mai importante etape din viaţa şi opera care au făcut ca românitatea  artistică să ajungă stindard chiar şi al culturii pariziene. În tot acest timp, prelegerea a fost însoţită  de o proiecţie  de  imagini cu şi despre cine a fost acest ţăran-creator.

Se  pune  la  un  moment  dat  problema  dacă  oare creaţia românească poate fi exportată şi ce ar avea ea de spus. Iată că o emblema ca Brâncuşi e un exemplu bun  spre a face cunoscut creatorul român, genial şi plin de  forţă, cel care poate zgudui vremurile şi mentalitatile. Numai că pentru aceasta e nevoie de bunavoinţa  românilor, a celor plecaţi  în străinăte, de a vorbi despre Brâncuşi…. despre România, aşa cum acesta a făcut-o de câte ori avea prilejul.

Constantin Brâncuşi omagiat în Portugalia de Lora Haranaciu

„Fiecare  particulă  este destinată unor confruntări multiple, interacţionează cu toate particulele Universului. Oul-mater se expandează în galaxiile creaţiei şi ale creativităţii, repetându-se neîncetat în muzele adormite  care  niciodată  nu  vor  cunoaşte deşteptarea şi  care  ne  forţează să le  privim,  în această pasivitate a lor, proprie fiinţelor eterne…”

Cu aceste cuvinte a  început în Portugalia  seara  dedicată omagierii  lui  Constantin Brâncuşi, organizată  de  pictorul  român Romeo Niram, pe data  de 14 Aprilie 2007. Aceste rânduri  aparţin criticului de artă Álvaro Lobato de Faria, admirator şi fin cunoscător   al  operei brâncuşiene,  care  a  ţinut o conferinţă despre importanţa sculptorului român în peisajul artelor plastice universale.

Constantin   Brâncuşi  reprezintă  pentru  români  ceea  ce   Pablo Picasso  reprezintă pentru  spanioli  şi anume o obsesie, un mit generator  de  o fascinaţie   repetitivă   şi pasională. Aşa  cum  nu există revistă de artă publicată în Spania fără cel  puţin  un articol  în care  sa fie  strecurat, chiar şi  fără prea multă legătură  cu  subiectul, numele lui  Picasso,  la fel  nu  se  poate vorbi  despre cultura românească  fără  să  fie pomenit  numele lui Brâncuşi.

Părintele sculpturii moderne, cel mai scump sculptor la ora actuală pe  plan mondial (sculptura sa „Pasare  în Spaţiu”  a fost  vândută de celebra Casă de Licitaţii Christie’s, din New York, cu 27,456,000 de dolari, bătând recordul de vânzare pentru o sculptură, record deţinut  tot de Brâncuşi cu „Danaidele”),  Brâncuşi este rasfăţatul iubitorilor de artă din întreaga lume, publicându-se despre el sute de studii, articole, cărţi şi albume în cele mai importante limbi.

În Portugalia, există în librăriile specializate câteva albume despre opera sa, în special în limbile franceză şi engleză, însă trebuie sa recunoaştem că în această ţară,  în  afara elitei intelectuale, se ştie mult  prea  puţin  despre  marele  sculptor.  Mulţi  au  auzit, în treacăt, numele său, fara sa detina insa nici o alta referinta despre el.

Joe Berardo, unul dintre cei mai importanţi colecţionari de artă  din  Europa,  posesorul unei colecţii  imense,  avaliată  la  316 milioane  de  Euro,  adunată  din   toate colţurile lumii, fondatorul Muzeului de Artă  Contemporană şi al Fundaţiei  Serralves, a oferit publicului  din Porto,  în  luna  martie  a  acestui  an,  o  expoziţie  de fotografii realizate  de  Brâncuşi.  Într-un interviu  acordat   ziarului  portughez  Jornal  de Noticias, Joe  Berardo,  vorbind  despre aceasta expoziţie  intitulată „A  Colecção Berardo  a  partir  do Atelier de Brâncuşi”, regreta faptul că nu posedă nici o singură operă de a lui Brâncuşi în colecţia sa şi se bucura că reuşise să achiziţioneze măcar câteva fotografii inedite.

Cu  un  flux  de  informaţie  culturală  centrat  aproape exclusiv pe artiştii proprii şi o mare lipsă de publicaţii de cultură, Portugalia reprezintă una dintre puţinele ţări în care numele lui Brâncuşi este  necunoscut  marelui  public.

La scurt timp de la acest prim semnal de interes venit din partea celui mai important om de artă din  Portugalia şi cu ocazia  împlinirii  a  50  de  ani  de  la  moartea  lui Constantin Brâncuşi, pictorul român Romeo  Niram a organizat un multiplu eveniment artistic.

Astfel, pe data de 14 Aprilie 2007, au fost  prezentate publicului portughez viaţa şi opera lui Brâncuşi, prin proiecţia în amfiteatrul  Galeriei  Municipale   Orlando  Ribeiro, a  filmului documentar „Brâncuşi”, realizat de Cornel Mihalache. Este vorba despre  lung-metrajul  de  77  de minute  realizat  în  1996  de  Ministerul Culturii şi care a primit premiul PRO Victoria pentru muzică  de  film  în  1997.  În  2005,  acest  film  a reprezentat România la prima ediŃie a Festivalului de  Film din Sud-Estul Europei  de la  Otawa.  Este  inclus   în  Enciclopedia  Virtuală Constantin Brâncuşi concepută  de Societatea Culturală Noesis sub patronajul UNESCO.

A avut loc  şi   o conferinţă   despre    importanţa sculptorului  român  în  peisajul artei contemporane,  ţinută  de directorul Mişcării de Artă Contemporană din Lisabona (MAC), Dl. Álvaro Lobato da Faria, unul dintre cei mai importanţi critici de artă din Portugalia.

Dupa vizionarea filmului, cei prezenţi au fost invitaţi în sala de expoziţii a Galeriei Municipale, unde a avut loc vernisajul expoziŃiei   de  pictură  semnată   Romeo  Niram,  „Eseu  despre Luciditate – final”,  compusă din prezentarea integrală a acestui  ciclu de picturi. Dintre picturile prezentate, menţionăm „eseurile” în ulei pe pânză despre José Saramago, Manoel de Oliveira sau Fernando Pessoa.

Printre invitaţii la acest eveniment s-au numărat:  Zeferino Silva,  Director  MAC,  pictoriţa  Maria João   Franco,  Directoarea Asociaţiei Culturale Casa Amarela 5B & Artes, care a scris, în mod special pentru această ocazie,  câteva poezii dedicate lui Brâncuşi şi citite la începutul conferinţei, Virgil Mihaiu, Directorul ICR Lisabona, Filipe Oliveira, Preşedintele Consiliului Superior al  Şcolii de Teatru şi Film din Portugalia, Maria João Coutinho, de la Facultatea de Litere a Universităţii Clasice din Lisabona, responsabilă pentru evenimentele culturale, sculptoriţa Maria Leal da Costa, pictorul şi Prof. de Arte Vizuale,  Dl.  Antero  Valerio,   pictorul  şi  Prof.  de pictură Rui Henriques, fotografa  Irina  Sedlar,  Luísa  Marques,  responsabilă cu evenimentele culturale din partea ESTC, Amadora, Paula Piedade, coordonatoare  de  evenimente culturale, Primăria   Lisabonei,   Sara Oliveira, reporter cultural, precum şi mai mulţi ziarişti de la publicaţii de  specialitate  din Portugalia şi Spania.

Un  alt român implicat în a face cunoscută opera lui  Brâncusi printre portughezi este profesorul Simion Doru  Cristea care a organizat în anul 2005 două conferinţe:  Constantin Brâncuşi, In căutarea esenţei zborului ţinută la Biblioteca Societăţii Naţionale de Arte Frumoase şi Arta lui Constantin Brâncuşi, la Institutul de Istoria Artei din cadrul Universităţii de Litere din Lisabona.

Sperăm  că,  prin  aceste  eforturi,  cuvintele  lui   Paul Morand din 1930 si anume „în jurul anului 2000,  operele lui Brâncuşi vor împodobi pieţele  celor mai  mari  oraşe ale lumii” vor răsuna şi în Portugalia, ţara  latină cea mai îndepărtată de România.