Editura Niram Art anunta lansarea cartii “El Ocaso de lo bello”, a criticului de arta Petru Bejan

Editura Niram Art anunta lansarea cartii El Ocaso de lo bello, a criticului de arta Petru Bejan. Lansarea va avea loc joi, 26 martie 2015, la orele 18.00, in Sala Naranja a Facultatii de Stiinte ale Informatiei, Universitatea Complutense din Madrid.

“El Ocaso de lo bello”, Petru BejanDeschiderea evenimentului va fi realizata de José Ignacio Población Bernardo, Vicedecan de Master si Doctorat- Facultatea de Stiinte ale Informatiei, José Antonio Jiménez de Las Heras, Vicedecan – Facultatea de Stiinte ale Informatiei, Universitatea Complutense din Madrid. Vor interveni: Diego Vadillo López – scriitor si analist de arta, Fabianni Belemuski – scriitor si jurnalist, cu participarea autorului, Petru Bejan.

lansarea cartii “El Ocaso de lo bello”, a criticului de arta Petru BejanTomul de fata pune în discutie „actualitatea” frumosului. Mai este acesta o categorie estetica „solara”, de referinta, dispusa a legitima practicile artistice emergente? Sau, dimpotriva, evolueaza într-o lumina estompata, crepusculara, care îi diminueaza relevanta? Spre ce directii se orienteaza interesul artistic actual? Cum poate fi conciliat vocabularul traditiei cu radicalismul insurgent al avangardelor?

lansarea cartii “El Ocaso de lo bello”, a criticului de arta Petru BejanMiza prezentului demers este, pe de o parte, estetica (a lectura semnele schimbarilor care au loc în „lumea artei”), pe de alta – hermeneutica (a interpreta si întelege limbajul artelor vizuale contemporane). Sunt reunite aici articole publicate în presa culturala autohtona, începand cu luna august 2010. Ele aduc în atentie întamplari simptomatice pentru contextul artistic în care ne situam, evidentiind speculatia filosofica de acompaniament, solicitata sa legitimeze experimente dintre cele mai curajoase. Cititorul va fi familiarizat cu tendintele notabile din campul artei: ajustari si transgresiuni estetice, strategii, programe si proiecte artistice, personaje de referinta, institutii reprezentative. Pe langa mutatiile structurale, sunt urmarite probleme ale producerii, promovarii si receptarii operelor de arta.

Stilistica narativa a textelor este adaptata în buna parte conventiilor jurnalistice, mai putin favorabile austeritatilor conceptuale si etalarilor bibliografice excesive. Tocmai de aceea, cartea poate fi accesibila în egala masura publicului larg – ispitit prin numeroasele exemple sa-si ascuta gustul estetic ori sa testeze limitele discernamantului critic -, dar si celui specializat, invitat sa se afunde odata cu autorul prin „galeriile” artei, în cautarea sensurilor noi, nebanuite, sau macar… promitatoare.

petru bejanPetru BEJAN (n. 25 octombrie 1963) este directorul Departamentului de Filosofie din cadrul Universitatii „Al.I. Cuza” Iasi, editor al revistei Hermeneia – Journal of Hermeneutics, Art Theory and Criticism, presedinte al Fundatiei Academice Axis si al Societatii Române de Filosofie, filiala Iasi. Domenii de interes: estetica, istoria si filosofia artei, antropologie artistica, critica de arta, hermeneutica, semiotica vizuala. Este autor, între altele, al volumelor Istoria semnului în patristica si scolastica (1999), Critica filosofiei pure (2000), Hermeneutica prejudecatilor (2004). Colabo¬reaza la volumele Cultura si personalitate (1991), Petre Botezatu. Itinerarii logico-filosofice (1996), Alternative hermeneutice (1999), Limitele interpretarii (2001), Interpretare si ideologie (2002), Adversus Heresis. Filosofie crestina si dialog cultural (2007), Estetica si artele astazi (2010), Knowledge and Action within the Knowledge Based Society (2011), La Géophilosophie de Gilles Deleuze. Entre esthetique et politique, Mimesis France, Paris (2012), L’action. Penser la vie, „agir” la pensée, Librairie Philosophique Vrin, Paris (2013), Vigne, vin et orders monastique en Europe. Une longue historie, Université de Bourgogne, Dijon (2013) The Problem of Identities in South Eastern Europe and Human Rights, T.C. Maltepe University, Istanbul (2014).

Anunțuri

Românismul lui Brâncuşi în Portugalia de Andra Motreanu

Cultura  e cel mai bun mesager al unei civilizaţii, neam sau individ. Ea reuşeşte să dărâme graniţele. Şi atunci de ce nu ne gestionăm resursele spre a face cunoscut ce avem mai bun şi mai frumos?  Din neputinţă sau  delăsare,  din ignoranţă…  uităm că avem creaţii  de geniu cu care să derulăm în faţa Europei. Iar Brâncuşi  este unul dintre cei care îşi află seva oriunde, indiferent de limbă, consumerism sau dezvoltare economică.

După 50 de ani de la moarte, recunoaşterea lui Brâncuşi este centrifugată în toate spaţiile în care ochiul mai are resurse spre a se întoarce la creaţia care dă orice formă ideii. Şi  nu e vorba de ideea secundară, aceea pentru care ne folosim noi ca privitori funcţia  imaginativă, ci ideea supremă, baza însăşi a obiectului în sine. Brâncuşi e redescoperit dincolo de timp, individualism, ori cultură şi le aduce pe toate acestea la un numitor comun.

De aceea,  Brâncuşi e un translator absolut al culturii, al formei şi cugetului. Chiar dacă ne aflăm în era McDonald şi Coca-Cola, când industria advertising-ului  dirijează şi produsul artistic, Brâncuşi rămâne la fel de surprinzător, simplu şi autentic. Brâncuşi nu are ce recupera în artificialitate, el transmite fără a conceptualiza prea  mult,  iar  prin sculptura sa  obiectul se  descoperă,  îşi  arata miezul, esenţa sa de altfel.

Artisticitatea   lui   Brâncuşi   nu   trebuie   dezbătuta,   ci avansată căutarii oricărui individ capabil să înţeleagă,  să recepteze. Filosofia pe care Brâncuşi o atinge  prin tăietura în piatră şi lemn aminteşte de vârtoşenia spiritului; artistul nu cere analize, nu aruncă cu încropiri de dizertaţii care să-i sporească meritele, doar lasă ca “Masa  tăcerii”, ”Coloana infinitului” să-şi glăsuiască povestea neîntreruptă  de  zumzetul postmodernităţii.   E  ceva   primitiv  şi seducător în încrustarea directă, şi pentru a gusta sunt îndreptăţite consideraţiile lui Serge Fauchereau: “El a fost şi a rămas toată viaţa sa un ţăran din Carpaţi.”

Aşadar,  când  îl  priveşti  pe  Brâncuşi, nu  te  înarma  cu prejudecăţi, spirit critic, ori o îngrămădeală de ideologii abstracte, priveşte-l simplu ca om, priveşte-l de la nivelul staturii tale, pentru că ţi se va apleca şi-ţi va arăta esenţa lucrului, ca un bun cunoscător al oricărui suflet,  chiar  şi acolo unde te-ai gândi că materia are spirit.

La Biblioteca Orlando Ribeiro din Lisabona, în cadrul evenimentului de comemorare a lui Constantin  Brâncuşi, vraja artistului a fost readusă portughezilor şi comunităţii române din Portugalia  ca  o  reamintire  a   creaţiei   de  geniu.  Iniţiativa pictorului Romeo  Niram  de  a-l  recompune  pe  Brâncuşi  în Portugalia vine să facă dovada că acest „meştuşugar din Târgu Jiu” este suculent pentru orice identitate culturală. Lucru ilustrat şi   de   Álvaro   Lobato   de   Faria,   directorul   coordonator   şi fondatorul Mişcării de Artă Contemporană (MAC,  Lisabona), care a calificat actul drept „prestigioasă  iniţiativă” ce „ne va îmbogăţi sub aspect cultural şi didactic”, evenimentul organizat de Romeo Niram  deschide  porţile  spre cunoaşterea românismului  lui Brâncuşi în spaţiul portughez contemporan, fără ca opera sa să rişte a-şi pierde în această abordare substanţa. Pentru a reînvia epoca sculptorului, Álvaro Lobato de  Faria a susţinut un discurs asupra celor mai importante etape din viaţa şi opera care au făcut ca românitatea  artistică să ajungă stindard chiar şi al culturii pariziene. În tot acest timp, prelegerea a fost însoţită  de o proiecţie  de  imagini cu şi despre cine a fost acest ţăran-creator.

Se  pune  la  un  moment  dat  problema  dacă  oare creaţia românească poate fi exportată şi ce ar avea ea de spus. Iată că o emblema ca Brâncuşi e un exemplu bun  spre a face cunoscut creatorul român, genial şi plin de  forţă, cel care poate zgudui vremurile şi mentalitatile. Numai că pentru aceasta e nevoie de bunavoinţa  românilor, a celor plecaţi  în străinăte, de a vorbi despre Brâncuşi…. despre România, aşa cum acesta a făcut-o de câte ori avea prilejul.

Dialog cu Diana Dochia, manager Anaid Art Gallery, de Eva Defeses

Publicat in Niram Art Nr 7/ 2007

E.D.  Lumea artei contemporane se sprijină pe câţiva stâlpi, unul dintre ei fiind galeristul. Cum aţi defini rolul galeristului în anul 2007?

D.D. A fi galerist reprezintă o adevarată provocare, iar a promova arta contemporană este adesea un pariu pe care îl faci cu tine însuţi. În acest context, galeristul este un mediator. El este cel care face legatura între artist şi curator, critic, între artist si colecţionar. Galeristul contemporan este un om care descoperă noutatea şi o promovează, el reprezintă barometrul pieţei. Este cel mai adesea un visător şi un vizionar în acelaşi timp.

E.D. Anaid Art Gallery este una dintre cele mai active galerii din România, care a participat deja la mai multe manifestări internaţionale şi care pariază pe arta tânără.

D.D. Aşa este, Anaid Art Gallery a luat naştere dintr-o mare  pasiune  în  2004,  având ca  segment de promovare    arta    romanească    reprezentata    de generaţia tânăra de artişti. Piaţa romanească de artă contemporană  avea  şi  are  nevoie  de  un  sistem puternic  de galerii  private, care să susţină creaţia artistică  contemporană.  Noile  direcţii artistice  au fost  adesea  elaborate în  cadrul  galeriilor  şi  prin intermediul galeriei aduse la cunoştinţa publicului.

În cadrul acestor trei ani de la înfiinţare, Anaid Art Gallery s-a impus ca una dintre galeriile prestigioase de artă contemporană din România organizând peste 20 de evenimente artistice şi intrând în colaborare cu universităţi, muzee şi alte instituţii culturale. Totodată, Anaid Art Gallery a fost acceptată să participe, încă din primul an la a X – a ediţie a târgului internaţional de artă modernă şi contemporană MiArt X 2005, ca prima galerie romanească, ca de altfel şi la Art Fair Cologne 2006. Participarea Anaid Art Gallery pe piaţa de artă contemporană internaţională a sporit vizibilitatea artei româneşti pe plan european şi integrarea acesteia în sistemul cultural european. Există o tânăra generaţie de artişti români ce pot face faţă competiţiei internaţionale dintre aceştia menţionând doar câţiva:  Anca Benera, Florin Ciulache, Simona Cristea, Suzana Dan, Dumitru Gorzo, Harem 6 (Ildiko Mureşan & Flavia Marele), Ana Maria Micu, Cătălin Petrişor, Dan Pierşinaru, Alexandru Rădvan, Andras Szabo, Sorin Tara, Roman Tolici, Raluca Ungureanu, Iuliana Vâlsan, etc.

O dată cu intrarea în Comunitatea Europeana piaţa de artă contemporană romanească va cunoaşte o deschidere şi o vizibilitate sporită, datorită circulaţiei libere a operelor de artă şi a schimburilor culturale mult mai accelerate.

E.D.  România a trebuit sa treacă prin multe schimbări pentru a ajunge „la zi”  în sectorul artistic. Ce s-a modificat cel mai mult după 1989?

D.D.  Piaţa romanească de artă a fost foarte multă vreme dictată de stat, după 1989 influenţa statului a continuat să persiste şi în prima parte a anilor ’90 achiziţiile erau făcute într-o mare proporţie de instituţiile statului şi într-o foarte mică proporţie de sectorul privat. Slaba dezvoltare a acestui sector privat, inexistenta unor galerii cu tradiţie, care să impună publicului noile tendinţe contemporane şi aproape inexistenta unui colecţionism în sensul european al cuvântului au frânat pătrunderea, receptarea şi acceptarea artei contemporane de către publicul romanesc. Existenţa unor galerii de portofoliu, ce reprezintă şi funcţionează după sistemul european de promovare a artiştilor a dus la apariţia unei noi generaţii de artişti, care au încercat să se impună pe piaţa de artă romanească prin intermediul galeriilor private.

E.D.  Galeria  de  artă  nu  este  un  magazin  de  obiecte  decorative. Care este rolul galeriei de artă în dezvoltarea artistică a unei comunităţi?

D.D. Galeria contemporană nu este numai un  element al economiei de piaţă, ea poate fi prin programele pe care le susţine şi un factor cu puternice influenţe la nivel  social. Dacă, la început, galeriile moderne reprezentau un punct de întâlnire între artist  şi piaţa de capital   reprezentată de   colecţionari,   astăzi,   galeria   reprezintă un loc al discursului, al dezbaterilor, un loc, în care se pun întrebări  şi se  căuta răspunsuri. Galeria nu mai expune doar obiecte, ci aduce  în prim plan atitudini, dorinţe, viziuni, elemente din viaţa cotidiană.  Totul este supus  dezbaterii  şi orice lucru sau idee poate fi expusă. Galeria este un loc, în care artistul îşi expune opera, în care se dezbat idei, în care arta poate fi reprezentată şi se poate reprezenta, în care artistul şi arta sa sunt supuse atenţiei publicului. Galeria este cea care face legătura dintre  artist  şi consumatorul  de  artă,  care  aduce  la cunoştinţa publicului experimentele artistice. Galeria este cea care formează gustul  publicului, care atrage colecţionarii  şi  prima treaptă  pe  care  trebuie  să păşească un tânăr artist care doreşte să-şi construiască o carieră în acest domeniu.

E.D.    Următorul  pas,  şi  visul  oricărui  artist, ar  fi  muzeul…

D.D. Galeria  promovează, muzeul consacră. Galeria este cea care informează şi aduce pentru prima oară la cunoştinţa publicului  actul  artistic,  muzeul  lărgeşte cercetarea,   se    preocupă   de    întregul    fenomen contemporan,    găseşte   filiaţii    şi    conservă clipa trecătoare.

E.D.  Una  dintre  caracteristicile  Galeriei  Anaid  Art este inovarea şi dezvoltarea de noi proiecte în mai multe câmpuri de creaţie artistică. Care sunt cele  mai  importante proiecte  ale  Dvs.?

D.D. Anaid Art Gallery îşi propune să inoveze şi în ceea ce înseamnă practica curatorială prin iniţierea în anul 2007 a unui program Anaid Art + Architecture Project, ce se doreşte a fi o platformă de lansare a unor proiecte de artă contemporană printr-o continuă metamorfozare a spaţiului interior al galeriei. Acest proiect reprezintă un program iniţiat de Anaid Art Gallery şi firma de arhitectură Studio Kim Bucşa Diaconu.  Programul vizează interacţiunea publicului cu arta contemporană prin intermediul arhitecturii şi cu arhitectura prin intermediul artei contemporane, propunând un alt mod de citire şi reflecţie a artei contemporane şi un nou mod de privire şi interacţiune cu un spaţiu destinat artei contemporane. O altă activitate desfăşurată în cadrul Anaid Art Gallery este aceea de educare a publicului tânăr şi adult. Conceperea unor programe educative împreună cu Agora Art Studio reprezintă o serie de acţiuni de creaţie, ce sunt completate de o serie de întâlniri teoretice cu istoria artei.

E.D. Alt element decisiv al lumii artei este colecţionarul…

D.D. Colecţionarul este un alt factor extrem de important în ecuaţia galerist – artist. Cine este colecţionarul? Sau ce este el? Un iubitor de arta, de frumos, un investitor, un personaj ambiguu sfâşiat de dorinţa de a obţine cu orice preţ o operă de artă. Dar a colecţiona înseamnă în primul rând a construi un univers, a crea o lume, a urmări o idee, a înţelege un fenomen şi a te identifica cu obiectul colecţionat. O problemă centrală a artei contemporane este tocmai problema colecţionarului şi a colecţionismului.

E.D.  Una dintre responsabilitaţile galeristului este aceea de a oferi sugestii şi sfaturi atât publicului cât şi colecţionarului, a fi un ghid în procesul de stabilire a primului contact cu opera de artă contemporană. Este dificil să „explicaţi” publicului o opera de artă?

D.D. Arta contemporană este prin ea însăşi o artă greu accesibilă, o artă  care necesită implicit o iniţiere, este adesea o artă rece, ermetică, care se deschide numai celor ce vin spre ea. Trecerea aceasta, iniţierea, deschiderea trebuie să o facă galeristul care poate descifra limbajul şi îl poate comunica consumatorului de artă. In acest moment galeristul nu mai este doar un simplu negustor, el devine un mediator, care are cunoştinţa de întregul fenomen artistic, care îi înţelege resorturile şi mecanismele. Adesea galeristul însuşi este şi colecţionar. Arta contemporană este singura care a reuşit să facă din public un participant egal la actul de creaţie.