Lucian Blaga: El filosofar „Bajo la especie del misterio” de Carmen Cozma

Editura Niram Art anunta aparitia editoriala Lucian Blaga: El filosofar „Bajo la especie del misterio”. Con un estudio sobre la „fusión de los horizontes”: Lucian Blaga y Anna-Teresa Tymieniecka, de Carmen Cozma.

Lucian Blaga: El filosofar  Bajo la especie del misterio Continuă lectura

Anunțuri

Recital de poezie dedicat poetului George Roca la Madrid

Revistele Niram Art și Madrid en Marco au organizat, pe 12 octombrie 2013, un recital de poezie dedicat poetului român George Roca, intitulat Câțiva oameni buni.

Poemele alese fac parte din noul volum de poezii semnat de George Roca și au fost traduse în limba spaniolă de scriitorul Fabianni Belemuski, directorul revistei Niram Art și organizatorul evenimentului. Volumul bilingv Căutând insula fericirii / looking for the Isle of Hapiness (Editura Anamarol) a fost lansat la începutul lunii octombrie 2013, în sala Mircea Eliade a Bibliotecii Metropolitane București.

Recitalul de poezie de la Madrid a avut loc în Espacio Niram, cu participarea scriitorului spaniol Héctor Martinez Sanz. Au recitat artiști plastici, scriitori, jurnaliști spanioli și români: Bogdan Ater (fotograf), Alexandru Belemuski (pianist), Victoria Garcia Acero (jurnalistă), Gonzálo Martinez Gil (desenator), Rita Martorell (artista plastică), Ivan M.I.E.D.H.O (artist plastic), Carla Nieto Carballo (ilustratoare), Andreea Niram (Marketing Cultural Espacio Niram), Diego Vadillo López (scriitor) și Midsol Wölf (scriitoare).

Invitatul special al serii de poezie a fost artistul plastic Gabriel Andrei, autorul unui performance de desen, realizând pe viu portretul poetului George Roca.

Continuă lectura

Calatorie in Romania imparatului Traian

de Fabianni Belemuski

 Imi este greu sa-mi imaginez ceva mai mai complex decat diferentele culturale intre tari. Pe de-o parte exista mundializarea, care poate fi inteleasa ca o reducere, in dificilul context al colapsului istoric care a inceput sa se cultive odata cu modernitatea, a oricarei bogatii culturale a tarilor intr-o megacultura a imaginii, care se arata atotputernica si imbatibila. Pe de alta parte exista lupta, in numele unei istorii din ce in ce mai ruinate, pentru diversitate, dusa de entitatile nationale pentru a-si mentine vie identitatea. Continuă lectura

Lumea de sub morminte a lui Stefan Mitroi

Coperta Editura Niram Artde Dan Caragea, Revista Niram Art 3/4, 2011

În toamna anului 2004, am făcut o călătorie, cu autocarul, de la Lisabona la Santiago de Compostela. Am obiceiul ca, ori de câte ori călătoresc, să-mi iau cu mine o carte pentru a rezista monotoniei, orelor moarte și insomniilor hoteliere. Am ales atunci GAURA. APA VIE, APA MOARTA, al doilea roman al lui Ștefan Mitroi, și care apăruse la București în urmă cu câteva luni. Mărturisesc că nu mi se întâmplă des ca, atunci când încep o lectură, să nu mai pot lăsa cartea din mănă până nu ajung la capăt. Este confirmarea supremă, pentru mine, fără a-mi purta gândurile prin alambicate retorte analitice, că acea carte este o carte bună. Seducția a dăinuit mult timp și m-am pomenit traducând-o în portugheză, fără să-mi vâr nasul în verdictele criticii. Și iată că acum, în anul 2011, GAURA apare și pe piața literară spaniolă, la Editura Niram Art din Madrid, în traducerea domnului Fabianni Belemuski. Nu știu să vă explic, în chip satisfăcător, de ce unele cărți încep, prin voințe umane conjugate, să călătorească.

Continuă lectura

Interviu cu scriitorul Marius Daniel Popescu, realizat de Gabriel Argeseanu

marius daniel popescu

marius daniel popescu

REVISTA NIRAM ART PDF

website Niram Art

Biobibliografie:  Marius Daniel Popescu, nascut in 1963 la Craiova,  s-a stabilit din  1990 la Laussane, in Elvetia.  Student la Facultatea de Silvicultura din Brasov, MDP, care urmase initial Scoala de silvicultura de la Brasov, a fost atras de literatura si a fost un apropiat al grupului de la Brasov , format pe atunci din Alexandru Musina, Gheorghe Craciun, Marius Oprea, Andrei Bodiu, Caius Dobrescu si Simona Popescu. Pana la plecarea din tara a scris patru volume de poezie, iar dupa emigrare, primul volum pe care l-a scos a fost tot de versuri, „4×4, poemes tout terrains” (1995), pentru care primeste premiul „Rilke”. „Simfonia lupului” este romanul cu care a obtinut premiul  „Robert Walser”, in valoare de 20.000 de euro, care se acorda, din 1978, de municipalitatea orasului Biel/Bienne, locul de nastere al celebrului scriitor Robert Walser (15 aprilie 1878 – 25 decembrie 1956).

S-a vorbit despre nemultumirile pe care le-a avut MDP, cum va spuneau prietenii in perioada cand locuiati in tara. Erau acelasi cu ale majoritatii romanilor ?

Am locuit in tara pana la inceputul lui august 1990, iar nemultumirile mele au fost aceleasi cu nemultumirile milioanelor de romani care au trait dictatura lui Ceausescu: lipsa de produse de prima necesitate, lipsa de higiena, lipsa de apa, lipsa de curent electric si de gaz si de lemn de foc si de benzina, lipsa de justitie, lipsa de respect, lipsa de recunoastere a valorilor au fost nemultumirile unei natiuni!

Continuă lectura

O VOADOR de ELENA ABRUDAN

Literatura nord-americana şi cea vest-europeana au fost influenţate de realismul magic latino-american sau, cel puţin, s-au incadrat printr-o anumita parte a prozei unei poetici care impunea pastrarea in opere a unor structuri mitice chiar daca, de multe ori, semnificaţia lor era contrara sensului iniţial. Proza contemporana, care evolua in sensul cristalizarii poeticii postmodernismului, a construit un model al lumii copiat, parca, dupa modelul lumii infernale a Evului Mediu. Aceasta pastreaza structura lumii normale, obişnuite, dar semnificaţia ei mitologica, chiar daca este deformata, permite existenţa unei versiuni a veşniciei chiar in mijlocul acestei lumi. Prin urmare, demonstraţia mea va urmari tocmai masura in care s-au pastrat vechile semnificaţii mitologice sau acestea au fost inlocuite de altele, corespunzatoare infaţişarii moderne a lumii şi atitudinii omului faţa de ea. Din aceasta perspectiva, putem spune ca dimensiunea spaţio-temporala a lumii permite in continuare existenţa unui spaţiu deosebit, bine delimitat de lumea obişnuita, dar el nu este intotdeauna paradisiac, ci poate fi apocaliptic, uneori artificial creat şi avand o influenţa nefasta asupra omului. De asemenea, de cele mai multe ori, periplul iniţiatic al eroilor nu-şi indeplineşte funcţia de a favoriza trecerea intr-o condiţie superioara. Dimpotriva, eroii nu mai sunt capabili sa lupte pentru a schimba lumea sau propriul statut. Schimbarea, daca exista, nu este de natura ontologica, ci se sublimeaza, intr-o creaţie literara. De cele mai multe ori lumea se sfarşeşte şi incepe din nou, odata cu opera.

Continuă lectura

Acid Dezoxiribonucleic In cautarea poetului Emil Gabor de Eva Defeses

Acid Dezoxiribonucleic

In cautarea poetului Emil Gabor


Cand dupa un om nu mai ramane nimic, este ca si cum nu ar fi existat niciodata. Cand am aflat prima oara despre el, m-am indoit de veridicitatea povestirii. Am ascultat-o atent, m-am lasat prinsa, am inghitit suspansul tinandu-mi aproape respiratia, m-am desfatat si ingrozit, dar nu am crezut-o. Ar fi fost un film bun, ar fi fost un roman excelent. Dar o Viata? Ar fi putut fi o viata chiar asa?

Am reluat deseori firul povestirii, cautand date concrete, oameni care l-au cunoscut. Este ca si cum nu ar fi existat niciodata. Acest om nu a existat, nimeni nu isi mai aduce aminte de el, este ca si cum nu s-ar fi nascut niciodata. Este inca un mort, pierdut in crunta uitare a oamenilor si a lui dumnezeu.

Dupa cativa ani, am pornit in cautarea lui Emil Gabor. Aveam doar o fotografie, veche, scanata prost, o poveste spusa de cineva care inca isi mai aducea aminte ca existase o data, un poet numit Emil Gabor. Atat.

Emil Gabor

Emil Gabor

10 Noiembrie 2004

Emil Gabor devenise de mult o prezenta placuta in viata mea. Intre poveste si realitate, existenta lui devenise o certitudine. O certitudine care ma facea sa sufar. Iubeam durerea, sentimentul de impotenta, de inutilitate, pentru ca astea ii dadeau lui un suflu nou de viata. Pe masura ce Emil invia in mintea mea, eu ma simteam tot mai furioasa. Devenise al meu, numai eu stiam de existenta lui si, totusi, numai eu nu il cunoscusem. Mi-a fost furat. Este nedrept ca nu mai pot sa ajung la el, sa il invit la o cafea si sa ii urmaresc lumina din ochii lui mari si caprui. Il vad in fata ochilor, mai scund decat mine, cu ochii imensi, intunecati si nasul fin, elegant, atat de evreiesc, parul castaniu care i se carlionta cand era ud.

Continuă lectura

DESPRE LIVIU ANTONESEI: ANATOMIA UNUI SENTIMENT de CARMEN CĂTUNESCU


Un subiect fad, plictisitor, banalizat prin epuizare şi vulgarizare a devenit, iatǎ!, proaspǎt, efervescent, luminescent, clocotitor, pasional. E vorba despre dragoste. „Despre dragoste. Anatomia unui sentiment”, apǎrut on-line la Editura LiterNet 2004, ediţia a II-a, corectatǎ şi adǎugitǎ, se numeşte şi volumul scris de Liviu Antonesei. Atâţia creatori de frumos au fost tentaţi de a alege ca temǎ iubirea, cântând-o în nesfârşite poeme ori dezvoltând-o în prozǎ, în subiecte palpitante. Ba, mai mult, psihologia dragostei a fost dezbatutǎ pe larg în lungi şi obositoare eseuri, disertaţii, conferinţe, convorbiri, interviuri etc. Ne-am obişnuit cu jurnalistul Liviu Antonesei, cu stilul sǎu ironic, uşor detaşat, ori prea implicat, emiţând judecǎţi pe cât de aspre, pe atât de obiective. Scriitorul Liviu Antonesei e însǎ altfel, dezvǎluitor, plin de surprize şi neaşteptat de sentimental, cald, apropiat, dincolo de tǎietura precisǎ a specialistului.

Fǎrǎ îndoialǎ, cartea conţine eseuri şi poeme, impresionând, aproape şocând lectorul modern (care e obişnuit cu de toate şi, în special, cu lucruri de calitate), prin puncte de vedere originale, termeni inediţi, selecţii, crearea unor criterii, afirmaţii pertinente, concluzii devastatoare. Aceasta ne aratǎ cât de important este respectivul sentiment în viaţa noastrǎ, dacǎ cumva, între timp, am uitat. Liviu Antonesei face parte dintre puţinii scriitori, cum sunt Eminescu, Mircea Eliade, care au o sensibilitate exacerbatǎ, o viziune complexǎ despre dragoste, mizând totul pe acest simţǎmânt şi visând o „fuziune completǎ”. De ce Eminescu este cel mai mare poet al iubirii din literatura noastrǎ? Aşa cum afirma Cǎlinescu, el era „serios în iubire ca natura”: „Cǎci te iubeam cu ochi pǎgâni/ Şi plini de suferinţi,/Ce mi-i lǎsarǎ din bǎtrâni/ Pǎrinţii din pǎrinţi.” Seriozitatea, implicarea, concentrarea  il caracterizeazǎ: „Tu nu vezi cǎ în iubire/ Nu ştiu ca sǎ glumesc,/ Nu-ţi pare oare bine/ C-atâta te iubesc?”. Dar Eliade? Creând o eroinǎ cu o putere de a iubi extraordinarǎ, cu o viziune copleşitoare despre dragoste, el ne aduce în prim-plan acest subiect, prezentându-l dintr-o perspectivǎ nouǎ.

Aşa cum just observa Nicolae Manolescu, nu e vorba de concepţia unei tinere indiene, ci a cuiva  cu înclinaţii înnǎscute, care ştie sǎ iubeascǎ. În concluzie, i-aş numi pe cei cu o astfel de viziune s p i r i t e  e r o t i c e  c o m p l e t e. Autorul în discuţie îi considerǎ ca fǎcând parte din elita sau aristocraţia sufletului: „Aşa cum existǎ o aristocraţie de sânge, una a spiritului ori a banului, cu siguranţǎ cǎ existǎ şi o aristocraţie legatǎ de dragoste. Sunt cei care, dincolo de faptul cǎ iubesc ceva sau pe cineva, iubesc şi acest sentiment care este iubirea.”  Întorcându-ne la eseurile lui Liviu Antonesei, remarcǎm la o primǎ lecturǎ claritatea, limpezimea scriiturii, echilibrul existent atât în compunerea, repartizarea capitolelor, cât şi în combinarea termenilor sofisticaţi, savanţi cu expresii, cuvinte colocviale, ceea ce conferǎ textului un farmec nespus, o prospeţime rarǎ,  o atracţie aparte.

Conţinutul propriu-zis e încadrat de o Prefaţǎ a autorului şi un Epilog, în care apare „O discuţie despre dragoste cu Al. Paleologu” şi are intercalate capitole cu poeme: „Interludiu fantasmatic.Poeme”, „Interludiu sceptic.Un poem” şi „Ultimul interludiu. Caseta cu chinezǎrii”. Celelalte pǎrţi au titluri semnificative, revelatorii: „Dragostea, servitutea voluntarǎ şi suveranitatea personalǎ”, „Trei cuvinte greceşti despre dragoste”, „Nuditatea, goliciunea şi erotismul”, „O reformulare a mitului androginului”, „Despre fuziunea perfectǎ”, „Inteligenţa afectivǎ, intensitatea şi intimitatea”, „Corpul şi dragostea”, „Despre pasiune şi tandreţe”, „Sfârşitul iubirii, începutul melancoliei”. E interesantǎ şi dedicaţia: „Se dedicǎ Eonei, în toate ipostazele sale – odinioarǎ, întotdeauna şi acum”, care denotǎ simplul fapt cǎ autorul a gândit deja un prototip al femeii iubite. Numele are trimiteri eminesciene şi sugereazǎ intangibilul, luminescenţa, unicitatea. Se definesc sentimente încǎ din primul capitol, unde se fac referiri la o luptǎ între s e r v i t u t e  şi  s u v e r a n i t a t e. Pentru a  exista şi a se dezvolta, iubirea are nevoie de o  c o m p l i c i t a t e  i n f i n i t ǎ. Demnǎ de reţinut este şi definiţia iubirii ca fiind o  t e n d i n ţ ǎ  s p r e  e c h i l i b r u, „echilibrul perfect” însemnând moartea. Aşa cum e perfect adevǎrat cǎ: „Moartea iubirii e sinonimǎ morţii pure şi simple.”