Despre fotograful Bogdan Ater in Revista Niram Art

Anunțuri

Expozitie fotografica “Intim” de Mara Athanasios, la Madrid

Expozitie fotografica “Intim” de Mara Athanasios

Expozitie fotografica “Intim” de Mara Athanasios

Espacio Niram si Revista Niram Art organizeaza expozitia de fotografie intitulata “Intim” a artistei Mara Athanasios. Inaugurarea expozitiei va avea loc Sambata, 11 iunie 2011, la orele 22, in Galeria Nicole Blanco din Espacio Niram (Calle Independencia Nº2, 28013, Madrid).

Curatorul expozitiei este criticul Dan Caragea, fondatorul Galeriei Nicole Blanco. Vor mai interveni si Antonio Calderon de Jesus (galerist), Hector Martinez Sanz (directorul Revistei Madrid en Marco), Fabianni Belemuski (directorul revistei Niram Art) si Lara Gala (istoric de arta).

Continuă lectura

Universul feminin al fotografei Mara Athanasios

Fotografie de Mara Athanasiosde Dan Caragea,  Niram Art 3/4, 2011

Atât cât memoria nu mă înșeală, nu cunosc în istoria artelor vreun artist în a cărui geneză să nu se afle sâmburele zămislitor al unui alt artist, ca sămânță de inspirație și mugur estetic interior. Începutul oricărui creator este în parte epigonic, în parte gest al desprinderii de maestru. Nu putem fi înnoitori, fără să trecem prin cazna „exercițiilor de admirație”, iar cine crede altminteri, este orb sau se minte pe sine.

Universul ideatic al Marei Athanasios își are originea în Umanografia lui Romeo Niram. În chip asumat, două din fotografiile sale sunt propuse ca verigi explicite de legătură cu opera pictorului. Dincolo de aceste „replici”, se deschide o lume în care misterul feminin, umbra accentuată, lenjeria, ascunderea chipului, intimitatea închisă în gestualități efemere, negrul și roșul, instantaneul fotografic sunt elemente care ne permit reflecții comparative.

Continuă lectura

FOTOGRAFII CU SUFLET- NATALIE SCHOR – de MIHAI BATOG-BUJENIŢĂ

De ceva vreme, mai precis cam de când majoritatea puştilor mânuieşte cu dezinvoltură device-uri cu performanţe la care acum zece ani nici nu ne puteam gândi, fotografia, generic vorbind, pare un mic moft la îndemâna oricui. Mai ales că, de regulă, mândri nevoie mare, cumpărăm aparate care poartă denumiri legendare şi cu care, un timp, fotografiem tot ce ne iese în cale. Iar mai apoi ne fotografiem cu preponderenţă pe noi înşine, de cele mai multe ori cu limba scoasă, doar-doar vom semăna cu EINSTEIN şi celebra sa poză. Cum acest ultim exerciţiu este axiomatic sortit eşecului, frumosul aparat foto devine, destul de repede, mai mult material didactic, un accesoriu al unei închipuite personalităţi epatante sau prilej de negre invidii pentru cei mai subţiri la capitolul IQ.

Natalie Schor: "Amintiri din Copilarie"

Natalie Schor: "Amintiri din Copilarie"

Natalie Schor: "Cosanzeana"

Natalie Schor: "Cosanzeana"

Rareori în spatele obiectivului se află harul observaţiei şi emoţiile unui intelect superior iar atunci fotografia devine eveniment. Un eveniment cultural, artistic sau informativ, o secundă extrasă din curgerea inexorabilă a timpului şi destinată, pentru o vreme, unui fel de nemurire. Spre exemplu, nu pot uita fotografia unei femei cu ochi verzi, dintr-o zonă geografică unde femeile au, în general, ochi negri. Ei bine, acei ochi spuneau o întreagă poveste de viaţă, o poveste de un tragism cutremurător, povestea unei vieţi trăite într-un spaţiu dominat de spaime, intoleranţă şi, mai ales, prostie agresivă. Şi nici pe cea a unui copil rănit care dădea, mult mai bine decât zecile de reportaje pe această temă, dimensiunea dramei unui cataclism teluric.         Însă, aşa cum ştim, faptele se înlănţuie prin subtile şi nevăzute fire, fiind ele numite: „necunoscutele căi”. Numai astfel îmi pot explica cum într-o seară de ianuarie, un bun prieten, un om înţelept pe care îl admir fără strop de invidie, mi-a trimis prin e-mail câteva fişiere cu fotografii. Afară ningea dezlănţuit iar în ferestre viscolul scrâşnea o melopee. Un decor ideal pentru a te bucura de căldura din casă şi de a răsfoi câteva albume cu poze colorate, pline de soare. Numai că, atunci când am închis ultima imagine era trecut de miezul nopţii. Farmecul indescriptibil al celor privite acţionase ca o vrajă care mă scosese din timpul măsurat pe cadranul ceasului şi mă proiectase într-unul magic, al emoţiilor şi al frumosului, un timp special de care, din păcate, avem parte foarte rar. Trăiam certitudinea că mi se deschisese un univers. Unul miraculos, deosebit cumva de cel plin de misterioasele vibraţii ale string-urilor, acela pe care se tot străduieşte, cam fără rezultate,  domnul Stephen Hawking să mi-l desluşească. Un univers la fel de plin de fascinaţie însă aflat mereu în preajma mea şi cam la fel de misterios precum cel înainte amintit. Că, fie vorba între noi, degeaba privim dacă nu reuşim să vedem. Ori, tocmai asta văzusem în fotografiile acelea. Universul de lângă mine. Cel pe care harul artistului fotograf mi-l dezvăluise. Într-un mod ce poate părea foarte simplu. Aparent!

Natalie Schor: "Claviatura"

Natalie Schor: "Claviatura"

La urma-urmei ce văzusem!? Privirea atât de curată a unui copil, încât am simţit că dacă aş putea să mă scald în ea aş deveni înger. Sau chipul unei fetiţe care, dincolo de o tulburătoare inocenţă, este înfrumuseţat şi de febra primelor mari interogaţii ale vieţii. Un drum care vine de niciunde şi se duce către nicăieri, ca o superbă metaforă a unei vieţi risipite în zadarnice căutări. O mână care răsfoieşte cu o oarecare nervozitate printre cărţi.  Aşa o fi? Sau este parabole dificilelor alegeri pe care trebuie mai mereu să le facem? Un tânăr soldat care vorbeşte pasionat unui rabin cel puţin sceptic. Fotografia a fost intitulată: dialogul surzilor şi nu îmi aduc aminte să mai fi văzut ceva atât de plin de ironie şi tristeţe. Aceasta nu mai este o metaforă ci un strigăt aproape disperat către nevoia de înţelepciune şi dialog. O piatră aşezată straniu pe o şină de cale ferată. Un contrast izbitor al formelor şi texturilor ca ne duce cu gândul la marile încercări pe care de multe ori trebuie să le depăşim. Uneori chiar reuşim. Dar preţul? Un colţ dintr-un oraş vechi cu un crâmpei de stradă pe care merge un om. Unul cât se poate de banal, la fel cu peisajul. Asta dacă fotografia nu ar fi puţin blurată printr-o superbă tehnică de lumină ce dă astfel senzaţia aproape fizică a unei lacrimi indiscrete ce invadează colţul unei tainice iubiri.

Natalie Schor: "Viata ca Metafora"

Natalie Schor: "Viata ca Metafora"

Şi câte şi câte am mai văzut! Nici nu voi destăinui mai mult având astfel iluzia că sunt unicul posesor al unor inimaginabile frumuseţi. O iluzie desigur, dar oare cât din viaţa noastră nu este iluzie!?

Fotografie de Natalie Schor (Din Expozitia Internationala "Eternal Eve" - Muzeul Jaffa, Tel-Aviv)

Fotografie de Natalie Schor (Din Expozitia Internationala "Eternal Eve" - Muzeul Jaffa, Tel-Aviv)

Mai spunea înţeleptul meu prieten că de miracole au parte doar cei care cred în ele. În deplin acord cu el, sunt convins că este nevoie de un miracol pentru ca eu şi autoarea acestor minunăţii să ne întâlnim vreodată.

Natalie Schor: "Somnoroase Pasarele"

Natalie Schor: "Somnoroase Pasarele"

Mă despart de NATALIE SCHOR, căci despre ea este vorba, nu numai spaţii geografice sau dimensiuni temporale ci şi tot felul de bariere inventate de oameni. Şi, cam tot aceleaşi şanse sunt şi ca aceste rânduri să fie vreodată citite de ea. Numai că, în lumea plină de necunoscute în care îmi place să trăiesc, sunt convins că mesajul trimis de ea se va întâlni, în aşa numitul subliminal, cu bucuria exprimată de cuvintele mele şi că, într-un fel pe care nici nu pot dar nici nu vreau să mi-l explic, vom şti ce s-a întâmplat.  Fără îndoială, ea va afla, că eu sunt fericit pentru că ea există şi are generozitatea de a-mi fi dăruit o seară în care am putut ignora sau poate chiar învinge viscolul.

Mai multe despre Natalie Schor:

INTERVIEW WITH THE ISRAELI PHOTOGRAPHER NATALIE SCHOR by Eva Defeses

Galerie de Fotografii

Expoziţie de fotografie de Bogdan Ater

„Pictând cu lumina” este titlul expoziţiei de fotografie a artistului român stabilit în Spania,

BOGDAN ATER

Expozitie de Bogdan Ater

Expozitie de Bogdan Ater

organizată de Galeriile Nicole Blanco şi revista Niram Art la Madrid.

Bogdan Ater s-a născut la Bucureşti, în 1980. A studiat Pictura în cadrul Academiei de Arte Frumoase, dedicându-se, apoi, artei fotografice.

A avut prima expoziţie de fotografie la 15 ani, la Conservatorul din Bucureşti, intitulată „Din viaţa ţăranului român”. In anul 2000, a fost unul dintre fondatorii Fundaţiei Culturale MATCA. A expus o nouă serie de fotografii din viaţa ţăranului român la Muzeul Satului din Bucureşti. Au urmat apoi expoziţii în Lisabona, Porto şi Madrid, unde locuieşte în prezent.

Este creatorul Trofeului Niram Art pentru poezie, oferit în Espacio Niram în februarie 2009.

In iunie 2009, a executat rama tabloului „Poarta sărutului din Asturias” de Romeo Niram, o reproducere a Porţii Sărutului de Constantin Brâncuşi, tablou ofeirt Printilor de Asturias.

Bogdan Ater realizeaza rama tabloului oferit Printilor de Asturias

Bogdan Ater realizeaza rama tabloului oferit Printilor de Asturias

Alături de Romeo Niram, este creatorul liniei de mobilier artistic Ater & Niram, care poate fi admirată în Espacio Niram din Madrid.

Ultima serie de fotografii intitulată “Pictând cu lumină”, face parte din proiectul mai amplu “Viziune fotografică”, ce oferă o reinterpretare a picturii prin fotografie. Au fost alese, în această prima fază, câteva picturi celebre: “Spania” şi “Descoperirea Americii de Cristofor Columb” de Salvador Dalí, “Fecioara Stâncilor” de Leonardo da Vinci, “Portretul Papei Inocenţiu al X-lea” de Francis Bacon, “Două surori” de Pablo Picasso, “Narcis” de Caravaggio şi “Metamorfoza lui Narcis” de Salvador Dalí.

Ecouri despre opera sa fotografică au aparut în mai multe ziare şi reviste atât din România cât şi din Spania, unde importanta publicaţie El Mundo a publicat o cronică despre expoziţia sa de la ICR Madrid. In luna septembrie 2009, a devenit artistul lunii în cadrul revistei de artă şi literatură Yareah din Madrid.

http://photosyareahmagazine.wordpress.com/2009/09/02/bogdan-aters-photos-on-yareah-magazine/

http://www.yareah.com/magazine/index.php/arts-arte/443-artist-of-the-month-bogdan-ater

The first time that I saw Bogdan Ater’s photos, I was shocked. It was the same impression that I have lived before… in front of the terrible Barroque paintings: Ribera, Valdés Leal, Carreño… How can a so young person create a shake which lasts hours? Shadows and lights, blood and flesh, life and death… eternal passion dialoguing from contradictory feelings: Eros and Tanatos would say old Greek philosophers; real life would answer Caravaggio, the father of Tenebrism and, what is more important, of Naturalism, that movement which tried to reflect Men’s truth. But what would say Bogdan Ater?
It is not my truth what I want to show, I left painting and I have preferred photography to express my art because this one allows me to see mankind and nature without implying your own way of thinking, it is much more objective, less big-headed, I dislike being the protagonist of my art. However, I like to create worlds, fantastic worlds which reflect Men’s feelings and possibilities. All is out and I like to see things more than once, I like to fixe them, to share them.
Photography is still a young art, it needs a dialogue with the past: Dalí o Caravaggio have served me to abandon my selfish thoughts and to enter in the fantastic kingdom of colours and shadows, these ones which produces laughs and worries, transparencies and shapes: new worlds, with a new technique, built on the old ones.
The last time that I saw Bogdan Ater’s photos, I was impressed. It was the same impression that I have lived before… in front of every person who is trying of giving us a present, a new creation: Art.

https://i1.wp.com/www.yareah.com/images/bandera_2_p.gif**No os perdais el artículo en español de Martín Cid sobre Bogdan Ater del pdf!!!!

Bio:

http://tbn1.google.com/images?q=tbn:w67pwmGjqJjiRM:http://photos3.hi5.com/0011/292/130/9Ebs5E292130-01.jpg
Bogdan Ater,

 

the art of photography

BOGDAN ATER is a Greek-Romanian photographer,  born in Bucharest in 1980. When he was 9 years’ old, he received his

https://i0.wp.com/farm4.static.flickr.com/3441/3730571760_2e72ef13bd.jpg
Bogdan Ater, the art of photography

first camera from his uncle, who also gave him the first photography lessons and introduced him to the art of photography. In 1995, at only 15 years’ old, he held an individual exhibition at the Bucharest Music Conservatory, which comprised 24 photographs, entitled „The Life of the Romanian Peasant”.

In 1998, he began his studies at the Fine Arts Academy of Bucharest, and in 2000 he was one of the founders of the MATCA Cultural Foundation. As a MATCA member,  he later exhibits at the Museum of the Romanian Peasant a series of 16 photographs entitled „The Modern Peasant – the Loss of Traditions”.

In 2004, he lived for a short period of time in Lisbon. The  Cultural Magazine „Diaspora” publishes several paintings by him, under the pseudonym Emil Gabor (E.G.), of the painting series „Syntology”, later exhibited at the Gallery of the Townhouse of Lisbon.

In 2005, he held a painting exhibition at the „Cafe Cultural cem Medos” in Lisbon.

In 2006, he exhibited  at the Boa Vista Gallery in Lisbon, a collection of photographs and paintings under the title of  „La Celda”. One of these works was published by the Fine Arts Magazine Niram Art, No.6, Nov. 2006.

Beginning with February 2008, he is the director of Madrid  – Arts and Culture Magazine .

He presently lives in Madrid.

His latest project, ATER MUNDUS, offers a different vision on interior design – from mural art, art photography for high-quality prints, statues and decorative objects to the uniquely designed ATER & NIRAM art furniture, based on a combination of painting, sculpture and craftsmanship.

Creating truly artistic objects which serve as furniture, each ATER & NIRAM piece is handmade and combines enduring construction and original design.

Read more:

http://bogdanater.netne.net

 

*Yareah magazine es una revista cultural fundada y dirigida por el escritor Martín Cid
**Directora de arte: Isabel del Río

Fotograful Bogdan Ater de Fabianni Belemuski

BOGDAN  ATER,   fotograf  român  de  origine  grecească,  s-a născut   în  1980  la  Bucureşti.  A absolvit   Academia   de  Arte Frumoase din capitală  la Secţia  Pictură. S-a dedicat  apoi artei fotografice,   sedus  fiind,   după   cum   mărturiseşte  deseori   de “lucrul cu realitatea”. A avut  expoziţii individuale în România, Spania  şi Portugalia. În  prezent, locuieşte la Madrid,  unde, pe lângă activitatea fotografică, a pus bazele unei linii de mobilier de  design   artistic,  care  transformă,  cu   ajutorul  picturii  si sculpturii, piesele de mobilă in opere de artă unice.

Galerie de fotografii:

Bogdan-Ater-Espana

Bogdan-Ater-Espana

Bogdan-Ater-Las-Dos-Hermanas

Bogdan-Ater-Las-Dos-Hermanas

Bogdan-Ater La  descubierta de America

Bogdan-Ater La descubierta de America

Bogdan Ater: Narcis

Bogdan Ater: Narcis

Bogdan Ater, La Virgen de las Rocas

Bogdan Ater, La Virgen de las Rocas

Fotograful Bogdan Ater

de Fabianni Belemuski

Bogdan Ater (http://www.bogdanater.netne.net/) nu este un fotograf explicit. Nu este, de asemenea, nici măcar un pictor clar. Este un artist cu daruri spirituale diverse, pe care le aplică tăcut, în artă. Modul în care expresia umbrelor sale fotografice lovește retina este impactant. Nu lasă loc indiferenței. Inevitabil, privindu-i operele, te intrebi ce vrea să exprime, ce simte Ater atunci când întruchipează o idee. Misterul, confuzia și interogația sunt primele sentimente ce îl încearcă pe admirator, dar mai apăsat și aproape irepresibil, este gândul intuiției, al înțelegerii bănuite, din interior spre exterior. In suflet, lucrurile se înțeleg prin credință. In suflet, operele lui Ater prind un contur vag și un înțeles presupus. Este cuprinderea tristeții, este despărțirea suflării de viață, într-o lume în care suntem, totuși, orfani. Singuri, dar împreună, mulțimi de oameni ce năzuiesc o eternitate inaccesibilă.

Fotografia lui Bogdan Ater surprinde luminile și umbrele existenței într-o permanentă stare de promiscuitate: adevărul nu este niciodată clar. Suntem umbre și exultăm de jovialitate infantilă, aproape simultan. Tocmai acest fapt este subliniat de Ater în mod obsesiv, constant, ca o strigare din răsputeri – cu conștiința că niciodată nu va fi ascultat – omul este gol de orice l-ar putea face etern. Jocul cu luminile este genial. Autorul fotografiază neputințele omenești în încercări infructuase de elevare. Si, atunci, spectatorul îndepartat se identifică cu subiectul eșecului fotografiat, cu umbrele ce transcend hârtia fotografică în două direcții: dincolo, înspre autor și, mai aproape, înspre privitor. Toți suntem umbre ale lui Bogdan Ater, toți suntem lumini. Căci toți, unul câte unul, suntem suprinși în operele sale.

Manifestările ielelor sunt vizibile, vocile lor șușotite, la limita schizofreniei vin să vorbească despre o stare de însingurare și neputință specifică omului. Ne împotrivim unui destin amenințător și implacabil, trăim un sentiment al aruncării într-o lume indiferentă și ostilă. Facem parte din jocul lor, în umbre trăim și ne proiectăm idealurile în oglinzi luminate cu lumânări: totul aici, pe planeta Pământ, această imensă peșteră platonică. Deși maturi, ne dorim nașterea din nou, cu fiecare proiect ce ne poate releva o cale. Vrem să debușăm în lumină. Suntem cu toții ființe dezbrăcate în căutare de haine. Dincolo de perdeaua grea ce ne ține aici, presupunem o lumină mai mare, o fericire mai plină. Bogdan Ater descrie lupta omului cu el însuși. Omul trăiește în vis ceea ce la lumina zilei îi este imposibil. In vis, acolo unde coordonatele logice ale lumii fizice sunt anulate, omul își prelungește amintirea lumilor în care a trăit. Si totul se petrece în confuzie, între umbră și lumină, într-un permanent joc cu ielele pe care Ater îl redă cu precizie. Confuzie, dar precizia confuziei, a misterului și a luminii fade.

La fel de bine descrie Bogdan Ater disperarea în sculpturile și decorurile sale pe care le oferă publicului din Espacio Niram, spațiu cultural din Madrid. Intr-o ambianță de permanență somnolență, omul se lasă înghițit de decor, el participă la dezintegrarea individualității și se face una cu universul, stare de fericire și nirvana. Totul se împarte la tot, ca formă de protest pentru moartea lui Zeus. Păcatul este bun, binele este rău și nimic nu este interzis. Rămâne doar încercarea și motivația izvorâtă din însăși viața cotidiană, de a ne ridica deasupra tenebrelor, căci, în final, nu contează succesul, ci numai încercarea. Si tocmai aceasta este explicația lumii lui Ater: încercarea de a învinge lanțurile cu care ne-am lăsat legați, ieșirea din peșteră.