Scriitorul român Elisei Virgil, premiat de Societatea Literară din Madrid

Elisei VirgilScriitorul român Elisei Virgil a primit duminică, 12 mai 2013, premiul pentru literatură “Scriitori din Est”, locul al doilea, în valoare de 3000 de Euro, acordat de Noua Societate Literară din Madrid. Cartea autorului român a atras atenţia criticilor, cu ocazia Săptămânii Cărţii 2013, eveniment organizat de Prefectura oraşului Madrid. Săptămâna Cărţii s-a desfăşurat la Facultatea de Filologie a Universităţii Complutense din capitala Spaniei.

Tudor Serbanescu, lansare in Espacio Niram

Tudor Serbanescu, la lansarea din Espacio Niram

Elisei Virgil a asistat, pe 14 aprilie, la prezentarea romanului său „El Triángulo de la Felicidad” (Triunghiul Fericirii), organizată de

Elisei Virgil – El Triangulo de la felicidad

Elisei Virgil – El Triangulo de la felicidad

Editura Niram Art, în  Espacio Niram din Madrid.

Cartea, aflată la a doua ediţie, face parte din Colecţia Propuneri, coordonată de Tudor Şerbănescu, artist român recunoscut pentru opera sa în Spania, iar coperta a fost creată de artistul plastic spaniol Ivan Miedho. Romanul, tradus de Fabianni Belemuski, a atras atenţia publicului şi a criticilor, care l-au comparat pe Virgil cu Juan José Millas şi Vintilă Horia, scriitor care şi-a petrecut o bună parte din viaţă în Peninsula Iberică.

Elisei Virgil a afirmat că scrierile sale fac parte din bogăţia culturală din Estul Europei, încă neexploatată suficient în Occident. “Sunt foarte mulţumit de premiul pe care l-a primit „Triunghiul Fericirii”, premiu care înseamnă pentru mine o surprinzătoare recunoaştere a literaturii române în Occident”, a mai semnalat Elisei Virgil, într-un interviu pentru Union Radio Madrid.

Lansarea cartii Triunghiul Fericirii de Elisei Virgil, in Espacio Niram, Madrid, Aprilie 2013

Lansarea cartii Triunghiul Fericirii de Elisei Virgil, in Espacio Niram, Madrid, Aprilie 2013

Anunțuri