Calatorie in Romania imparatului Traian

de Fabianni Belemuski

 Imi este greu sa-mi imaginez ceva mai mai complex decat diferentele culturale intre tari. Pe de-o parte exista mundializarea, care poate fi inteleasa ca o reducere, in dificilul context al colapsului istoric care a inceput sa se cultive odata cu modernitatea, a oricarei bogatii culturale a tarilor intr-o megacultura a imaginii, care se arata atotputernica si imbatibila. Pe de alta parte exista lupta, in numele unei istorii din ce in ce mai ruinate, pentru diversitate, dusa de entitatile nationale pentru a-si mentine vie identitatea.

Eu am decis, contempland panorama dezolanta a timpului prezent, sa ma urc in corabia invingatorilor, deci am ales prima optiune. Nu ne putem astepta de ceva timp, profetizand intuitiv, la o lume a tarilor ci mai degraba la o planeta a lumii, care, din momentul reducerii diferentelor printr-un mecanism de echivalenta universala, reluand binecunoscuta expresie a lui Giani Vattimo, nu va mai depune niciun efort pentru a sublinia importanta anumitor grupuri linguistice.

Nu este obiectivul acestui articol acela de a incepe o dezbatere pe marginea acestor, pe de alta parte, spinoase probleme, dar ideea ne poate servi ca introducere, pentru a spune ca, in paleta ampla a luptei pentru identitate, Romania se gaseste astazi, inainte de a ajunge la bunastare si la calmul ei sterp, intr-o faza a revendicarilor. Fiind o tara mica, Romania isi doreste un loc in cultura europeana si discursul opiniei publice, reprezentata de intelectuali, oameni policiti si analisti, subliniaza frecvent importanta culturii romane in spatiul frontierelor Europei. Nu vom intra in detalle, mai ales pentru ca a vorbi de ceva atat de abstract precum cultura unei tari, ne-ar duce catre un discurs interminabil, plin de clisee, ceata si sentinte fara valoare. Dar este important de semnalat complexul tarii dacilor in comparatie cu alte mari culturi in care romanii se inspira si pe care incearca sa le copieze. A vorbi cu usurinta si fara criteriu de aceasta manifestare ar insemna, din partea mea, a face judecati de valoare de putina sau nula valoare.

Este insa cert ca Romania e o tara mica aflata in cautarea propriei voci. De multe ori judecata gresit, de multe ori aclamata pentru muzica, artele, literatura sa, Romania este fascinanta. Magia ei se afla chiar in marile contraste prin care se defineste plauzibil.

Tind sa cred ca aceasta caracteristica a tarii, evident, printre altele, a influentat decisiv orientarea lui Mariano Martín Rodríguez, catre spatiul romanesc. Rodríguez, investigator si critic literar, s-a convertit in Occident intr-un apostol al literaturii romani de stiinta-fictiune. Criticul, indragostit de tara constrastelor si a extremelor, reinterpreteaza pentru necunoscatori – in utopia familiei europene – prin literatura, o imagine a Romaniei construita in jurul intolerantei, hotilor, coruptiei de orice fel, cersetorilor, prostituatelor si pestilor.

Criticul readuce cartea La obra de Trajano (Rumania en un libro) a lui Ramón de Basterra, publicata in Spania de editura Akron, in prim plan cu un comentariu exhaustiv al operei si vietii scriitorului pe care il reabiliteaza just, dupa ce critica spaniola l-a asezat in sfera autorilor franchisti1. Opera, scrisa cu ocazia sederii autorului Ramón de Basterra in Romania, intre anii 1918-1920, reprezinta un punct de plecare in planul mai amplu al criticului de a prezenta literatura romana publicului spaniol, deci implicit european.

Ramón de Basterra, spirit contradictoriu, este descris de Mariano Martín Rodriguez in complexitatea contextului epocii. Intentia criticului este de a-l situa pe scriitor in momentul istoric in care-si desfasura activitatea, pentru ca cititorii sa-l priveasca nu ca pe un autor de dreapta ci ca pe un om profund implicat in preocuparile intelectuale ale timpului in care a trait, cu avangardele care cereau intoarcerea la ordine in Franta sau curentele ingrijorate de decadenta artelor, a literaturii si a Occidentului in general.

Pare de necrezut ca acea intensa framantare intelectuala a primilor ani ai secolului XX, cu toate manifestele, curentele artistice, luptele, idealurile, acuzarile si extremismele caracteristice timpului au fost reduse astazi la cenuse caldute care amintesc, prin caldura emanata inca de jarul stins, de fictiunile neintelegerilor trecutului. Simulam din intertie valori, lupte, idealuri. Ideea ca si critica s-a transformat intr-o simulare generala, exersand nu de contragreutate in sistem ci fiind o parte integranta a acestuia, nu este nesabuita. Daca tinem cont de irelevanta puterii societatii de a genera schimbari, intr-o lume care prolifereaza autonom prin sine insasi, suntem indreptatiti sa credem ca nimic nu se mai poate schimba printr-un proiect general al carui obiectiv sa fie alterarea directiei.

Explicatia academica a fenomenului este ca odata depasit absolutul si notiunile sale aferente (autenticitate, univocidate, adevar, etc.) putina implicare sociala in politica sau in idealurile eo, este o reactie de oboseala provocata de insasi cautarea absolutului, ceea ce, din puntul meu de vedere, reprezinta o incercare in plus pentru a da sentinte de caracter absolut asupra faptului ca absolutul si calitatile sale intrinseci nu exista.

Situandu-l pe Basterra in contexul profundelor schimbari ale inceputului secolului XX, Mariano Martín Rodríguez reuseste sa atinga rezultate care a priori nu faceau parte din lista obiectivelor sale, cum ar fi, spre exemplu, sa-l faca pe cititor sa inteleaga faptul ca, in ciuda decadentei – alt concept nostalgic, fara importanta – si in ciuda revoltei maselor2, valoarea literaturii este dictata in mare masura de seriozitatea autorului si efortul lui de a produce excelenta in lucrarile literare. De aceea aminteste de includerea lui Basterra in Novecentismul lui Eugeni d´Ors, sau de cuvintele lui Ortega y Gasset, care admitea meritul scriitorului vasc in dezvoltarea culturala a orasului Bilbau, dezvoltare pe care n-o cunoscuse pana atunci, nicicand in Spania.

Descrierea circumstantiala a lui Basterra, dorinta lui de a se intoarce la Roma, care continua sa reprezinte pentru scriitor Orasul prin antonomasie, in sensul in care (Orasul) stabilea clar o ordine simbolica forte a valorilor, imposibil de strabatut intr-o directie sau alta, este un efort de clarificare notabil, infaptuit de Mariano Martín Rodríguez pentru a ni-l prezenta pa Basterra indragostit de Traian si opera lui, Romania. Cezarul ramanea pentru scriitorul basc incarnarea unui ideal al culturii care favoriza majoritatea si defavoriza minoritatile cu intentia de a promova un spatiu major in care toti sa incapa, fara excluderi si revendicari minoritare.

Cezarul Traian, originar din Iberia, fapt care il facea pe Basterra sa lucreze pentru o reinfratire justa a poporului roman si spaniol, reprezenta pentru el ideea de urbe, dupa cum semnaleaza Rodríguez, in contrapozitie cu miscarile iregulare ale tribului, civilizatia in defavoarea barbarismului. Roma a invins “regatul triburilor in continua miscare si disgregare”. Cu aceasta, Rodríguez atrage atentia ca in viziunea lui Basterra despre Romania si despre mostenirea Romei, ordinea, unitatea si functionalitatea au invins haosul. Ideea mostenirii istorice pe care Roma a lasat-o Romaniei de care Basterra era convins, nu era in dezacord cu viziunea lumii si a lucrurilor, absolut dihotomica, a scriitorului din Bilbao. Fiind transant, dar contradictoriu, un pasionat om al contrastelor care credea ferm ca erorile sunt de fapt pacate venite din nerespectarea moralei, ce alt destin mai bun decat Romania, tara a contrastelor si a paradoxurilor, i s-ar fi potrivit?

Poate ca decizia de a calatori in tara Dunarii nu a fost decat un punct pe traseul pe care trebuia sa-l urmeze, decizia cea mai nimerita, implinirea concreta a plimbarii prin meandrele vietii, adica a da curs chemarii destinului. Nu se stie exact pana unde este capabil un om sa ajunga, dar explicatia pe care Mariano Martín Rodríguez o da, ne da senzatia ca nu ar fi putut fi altfel, cel putin nu in cazul lui Ramón de Basterra.

Odata ajuns in Romania in 1918, intr-un ambient ostil care coincidea cu dezmembrarea Romaniei Mari ca urmare a pactului Ribentrop Molotov, dupa primul razboi mondial, Basterra incepe sa-si desfasoare activitatile de mediere intre doua tari latine, promovand schimburi culturale ca de exemplu colaborarea celor doua academii, cea romana si cea spaniola. Munca s-a a fost recunoscuta si ulterior recompensata de insusi Regele Romaniei, care i-a inmanat Crucea Oficiala a Ordinului Steaua Romaniei. Nicolae Iorga, bun prieten al lui Basterra, a admis in 1920 ca “Basterra si-a terminat cartea despre Romania”, fapt care insemna, dupa Rodrgíguez, “ca a invatat limba romana si s-a imbuibat cu istorie, literatura si cultura”, apoi a scris un eseu intreg “in mai putin de doi ani, ceea ce constituie un excelent indiciu despre disciplina si capacitatea lui de munca”.

Mariano Martín Rodríguez remarca prietenia lui Basterra si Iorga, care nu s-a indoit niciun moment sa-l elogieze in cartea sa Oameni care au fost, pentru ca scriitorul spaniol a fost un prieten al Romaniei.

Nimeni nu e prieten al Romaniei daca nu are o anumita predilectie pentru absurdul dus la ultimele sale consecinte iar aceasta afirmatie, care poate parea deranjanta, este in realitate un semnal de dragoste pentru anomalie intr-o lume care reuseste se egaleze oameni si vointe intr-un piure fara gust.

Lucru notabil este documentarea investigatorului Mariano Martín Rodríguez care reuseste sa-l introduca pe cititor in momentul istoric al decadei 1920, cand Ramón de Basterra a scris La obra de Trajano, iar acest fapt dovedeste intr-o mare masura ca si el, iubind absurdul, se simte paradoxal, ca intr-un fel se simte roman. In acelasi timp trezeste interesul pentru omul Ramon de Basterra, un personaj intr-adevar atipic prin contrazicerile sale, prin paradoxuri si prin incapacitatea de “a armoniza punctele contrare”, dupa cum indica Ortega y Gasset.

Meritul cel mai mare al criticului literar Mariano Martín Rodríguez consta in a atrage cititorii intr-o calatorie in timp, prin istoria istoriei, din moment ce calatoria lui Basterra in Romania este ea insasi o istorie ce merita povestita. In timp ce scria istoria Cezarului Traian, Basterra povestea situatia Romaniei din anii 20, istorie pe care multi nu o cunosc astazi. Avem deci, de-a face cu un document de prima insemnatate.

Continuarea romana pe pamantul lui Zamolxis este inchipuita subilm prin ochii diplomatului si scriitorului spaniol iar citirea acestei carti si a intruducerii in privirea lui Basterra, reprezinta in mod literal, ca in lumile literare ale lui Balzac, la fel de reale ca realitatea insasi, o calatorie prin istoria personajelor trecute in carti, o minutioasa descriere al contextului socio-cultural al marilor orase Bucuresti sau Iasi, cu diferentele de clase, con frivolitatea petrecerilor, cu negustorii evrei sau muzicantii tigani; este un periplu prin ipocrizia politica a epocii, prin carnalitatea unui popor petrecaret, melancolic, fals si poetic.

Dar cartea este in acelasi timp o invitatie pentru a cunoaste adevaratul motor, dupa cum spunea Basterra, al Romaniei lui Decebal si Traian, taranul, chintesenta poporului, obiceiurile lui stravechi, poezia, arta si muzica sa.

Anunțuri