Manifestul barbatilor impotriva lui David al lui Michelangelo de Eva Defeses

David de Michelangelo

David de Michelangelo

ARTA VS. SPORT

“Bratele-i sunt  de aur cu

topaze impodobite, pieptul lui e scut de fildescu safire ferecat.

Stalpi de marmura sunt picioarele lui, pe temei de aur asezate.

Infatisarea lui e ca Libanul si e maret ca cedrul”

(Cantarea cantarilor 5, 15-16)

In aceasta primavara, se implinesc 2 ani de cand s-a intamplat un miracol in viata mea. Acest miracol se numeste sport, in multe din variantele lui (ridicare de greutati, coarda, jogging, exercitii pliometrice, etc), pe care le-am gasit inmanuncheate intr-un mod desavarsit in antrenamentul pregatitor pentru meciurile de box, cel mai greu si complex sport. Lucrand in domeniul cultural, am observat de multe ori atitudinea dispretuitoare a multor intelectuali pentru oricine care isi dedica timpul activitatii fizice ca si cum preocuparea pentru sport ar insemna ori vanitate in legatura cu aspectul fizic, ori dovada de intelect slab (numai cei pe care nu ii duce mintea sa faca altceva aleg sportul).

Daruiesc sportului 1-2 ore pe zi, 6 zile pe saptamana, si ceea ce el imi daruieste mie este o inexplicabila senzatie de euforie. Placerea maxima pe care o simt cand imi pierd respiratia dupa un antrenament la sacul de box nu poate fi egalata de nimic. Este euforia senzatiei de putere absoluta; am iesit din fizic, mi-am batut joc de sarmanul corp asudat si maltrat, de inima care imi sparge pieptul si plamanii care sunt innebuniti sa pompeze aer in celulele chinuite. Am invins celula, m-am luptat cu carnea tremuranda, am dovedit ca nu sunt numai carne si os, sunt spiritul care invinge materia, sunt Israel care se lupta toata noaptea cu ingerul lui Dumnezeu. Sunt  Dumnezeu, sunt propia mea opera de arta, sunt artistul meu personal, sunt minte si tarie. Nu sunt o femeie emotiva si fara putere, eu decid cand respir, cum respir, sunt mai mult decat corpul meu si sa imi demonstrez asta in fiecare zi ma umple de euforie. Sa simti ca daca ai da un pumn zidului, acesta s-ar clatina si ar cadea in fata ta (oricat de nerealist ar fi acest lucru) este extazul omului care s-a invins pe sine. Lumina care aduce a nebunie din ochii sportivilor la sfarsitul unei competitii este lumina omului care a atins, pret de o secunda nemurirea, transformand materia in spirit, subjugand carnea, disciplinand-o, chinuind-o, cucerind-o. Este si aceasta o forma de arta, ba mai mult, o atitudine religioasa.

Cand ne gandim la arta, ne gandim, imediat la estetica, desi arta se proclama autosuficienta. Ea  nu trebuie sa exprime frumosul ca sa aiba valoare, dar secole de arta par sa sublinieze ca, pe undeva, nu suntem totusi atat de iubitori de arta doar de dragul artei. Ne place frumosul, estetica, si arta ne ofera momente sublime in acest sens.

Unul dintre obiectele de studiu ale artei este, a fost si va fi, corpul omenesc. Aici, lucrurile au luat o intorsatura pe care inca nu mi-o explic, desi corpul feminin reprezentat in arta s-a schimbat dupa moda epocii respective, corpul masculin pare a pastra, de la antici, la medievali si pana in zilele noastre aceleasi proportii.

Ceea ce s-a schimbat, de asemenea, este deosebirea care se face astazi intre cei care se dedica activitatii fizice si celei intelectuale. In pofida ideei antice “Mens sana in corpore sano” (culmea, exprimata de un poet si nu de un sportiv, Juvenal) si a incredibilei traditii atletice si culturale a Greciei antice (da, este vorba vorba de aceeasi Grecie a filosofilor si poetilor!), astazi, aceste lumi sunt complet separate, ba chiar mai mult se privesc cu dusmanie, mai ales din partea celor care apartin taberei intelectului. A dedica timp sportului este egalat azi cu a nu putea sa faci mai mult, adica a gandi. De ce sa sari coarda o jumatate de ora cand poti sa lenevesti pe canapea si sa mazgalesti niste versuri albe sau un desen asa-zis abstract? Oare ce este mai greu de facut? Timpul pierdut prin sport nu este insa pierdut daca il dedici, intelectual fiind, mancatului peste masura, bautului si fumatului. Aceste 3 activitati, in mod clar, ajuta la pogorarea muzei, artistice sau literare, dupa caz.

Evident, fiecare are chemarea lui si nu trebuie sa fim toti campioni olimpici sculptati in piatra. Dar, ceea ce apreciez eu la lumea sportului este neputinta de a aduce scuze. Aici, lumea intelectuala ar avea multe de invatat. Sportul este dur si sincer, desparte intr-un mod clar pe cei buni de cei mai putin buni. Nu exista sportivi neintelesi, despartirea care se face intre bun si rau este drastica si usor de facut. In lumea artei si a literaturii, de exemplu, canoanele prin care se masoara valorea sunt subiective si nici nu se poate sa fie altcumva. Dar, acest lucru a lasat usa deschisa miilor de poeti mediocri neintelesi, de genii artistice autoproclamate care acuza publicul sau criticii de neputinta in a le intelege si pretui  “creatiile”.  Unde sunt oare sportivii neintelesi? Campionii care ar fi putut sa fie olimpici dar nu sunt in stare nici sa termine cursa? De ce un pugilist doborat prin knock-out nu poate aduce scuza neintelegerii arbitrului  asupra  marelui sau talent?

Medicina de astazi le da dreptate anticilor si studiile stiintifice insista asupra importantei exercitiului fizic pentru sanatatea creierului, dar cati oameni urmeaza aceste sfaturi? In cartea “Creierul, Manual de functionare”, John Ratey, profesor la Harvard Medical School, explica multiplele beneficii ale activitatii fizice asupra creierului: “Este clar faptul ca exercitiul fizic imbunatateste forma fizica, dar noi cercetari pasionante arata efectele pozitive pe care le are si pentru sanatatea mintala. In primul rand, determina cresterea cantitatii de sange care ajunge la creier, ceea ce duce la cresterea numarului si densitatii de vase sangvine in zonele in care este cea mai mare nevoie: scoarta motrica si cerebelul. Prin urmare, pe langa beneficiile deja cunoscute asupra sistemului circulator si inimii, activitatea fizica are un efect similar asupra creierului.  Cu cat ne miscam mai mult, cu cat efortul este mai mare, cu atat se imbunatateste circulatia si aceasta zona cerebrala devine mai apta”.

Intre numeroasele forme de activitate fizica, un loc insemnat il ocupa artele martiale, care necesita o invatare de noi miscari si coordonare. In aceeasi carte, se explica: “Exercitiul fizic ce implica invatare de miscari complexe afecteaza creierul in alte moduri. Dansul modern sau artele martiale includ o multitudine de miscari coordonate. Prin practicarea lor, se produce o crestere a conexiunilor intre neuroni. Noi studii indica faptul ca acest tip de exercitiu fizic afecteaza si  ganglionii bazali si corpus callosum, ceea ce determina o crestere a memoriei si a capacitatii de a domina informatie noua. Aceste 2 zone se deterioreaza cu varsta, dar acest lucru nu este inevitabil. Conservarea memoriei si repararea conexiunilor cerebrale deteriorate depind de stimulare. In jurul varstei de 50 de ani, se produce o incetinire a mintii. Aceasta incetinire generalizata afecteaza tot ceea ce facem, de la timpul de reactie la rapiditatea cu care invatam sau memoram. Aceasta degradare se produce, in parte, deoarece corpul devine mai ineficient in a trimite nutrienti catre creier. Antidotul este exercitiul fizic prin care creste distributia de elemente nutritive catre creier. Aceasta degradare a functiilor cerebrale la varstnici se poate datora, de asemenea, unei scaderi a nivelului de dopamina care traverseaza sinapsele. Exercitiul fizic determina o crestere a dopaminei.”

La nivel estetic, se pare ca suferim de aceeasi orbire. Am vizionat, (recunosc, pe replay, de nenumarate ori) un incredibil punct de vedere masculin comentat de Mircea Badea, conform caruia modelul masculin gen Hugh Jackman place femeilor nu in mod natural si spontan ci doar pentru ca este vedeta de la Hollywood si apare in reviste.

I beg to differ, cum spun englezii. Ma gandeam, in timp ce ascultam emisiunea, la un posibil manifest (la fel de absurd), al barbatilor impotriva lui David al lui Michelangelo.

Haideti sa aruncam o privire asupra acestei sculpturi. Observam imediat ca normele estetice care guvernau pe timpul lui Michelangelo sunt in vigoare si la Hugh Jackman in zilele noastre. Oare femeile de pe timpul lui Michelangelo isi intorceau cu oroare privirile de la abdomenul 6-pack, bratele vanjoase pe care pulseaza vinele (cine a ridicat vreodata haltere stie ce inseamna vinele de pe biceps si cat de greu este sa le scoti in evidenta), picioarele musculoase si spatele ametitor de lat al atleticului rege al Israelului poposit pe meleaguri florentine? Ceva imi spune ca femeile de la 1500 se uitau la acest super-musculos David exact cum uita si cele din anul 2011,  fara ca nimeni, nici un sondaj, nici un Hollywood, nici o revista, sa le influenteze admiratia.

David de Michelangelo

David de Michelangelo

Si totusi, cine este acest David imortalizat la 1500 in blocul de piatra la fel de dur ca bicepsul si oblicii abdominali ai oricarui atlet sau actor hollywoodian din 2011? De ce placea el femeilor, de la femeile israelite din anii 1010 i.e.n la italiencele de la 1500 si la toate femeile din timpurile moderne? Ce avea el atat de semnificativ? Care erau calitatile acestui barbat si ce s-a schimbat de atunci pana astazi in perceptia noastra, a femeilor, in legatura cu ce ne atrage la un barbat? Si mai ales, de ce barbatii il urau pe David si, daca ar fi avut blog, ar fi scris manifeste impotriva lui?

David era in primul rand frumos fizic si Vechiul Testament insista pe frumusetea fizica a tanarului rege evreu: “Acela era balan, cu ochi frumosi si placut la fata. Atunci Domnul a zis: “Scoala de-l unge, caci acesta este!” (I Regi, 11:12).

Pe langa ochii lui frumosi care l-au cucerit pe insusi Dumnezeu, se pare ca David se antrena fizic, era viteaz si ii placeau luptele, pentru aceasta fiind mustrat de fratele sau mai mare, Eliab: “Pentru ce ai venit aici si cu cine ai lasat acele putine oi in pustiu? Eu cunosc mandria ta si inima ta cea rea. Ai venit sa privesti la lupta!” (I Regi 17,28) Insa, David, tanar, frumos, mandru, nu se limita la a privi luptele.  David explica singur antrenamentele pe care le urma si le aduce  ca marturie pentru putinta sa de a se lupta cu Goliat. Aceste antrenamente ale pastorului ce urma sa devina razboinicul numarul 1 al Israelului includeau alergarea si lupta corp la corp cu fiarele salbatice. “Robul tau a pascut oile tatalui sau si cand se intampla sa vina leul sau ursul sa ia vreo oaie din turma, atunci eu alergam dupa el si i-o luam din gura lui; iar daca el se arunca asupra mea, eu il apucam de coama si-l loveam pana il ucideam. Si ursi si lei a ucis robul tau”. (I Regi 17: 34-36) David, tanarul cel frumos, antrenat si viteaz provoaca, exact cum s-ar intampla in zilele noastre, invidia teribila a regelui Saul care va incerca, in van, sa il distruga. Vechiul Testament nareaza cu lux de amanunte alte detalii picante din viata regelui evreu, si anume, pierderea sa pentru frumoasa Bat-sheba, care era casatorita. Erosul mergea,  pe timpurile biblice, mana in mana cu artele martiale si frumusetea fizica. Pasajul in care David, barbat in puterea varstei, calit in lupte, cu muschii de otel o zareste pe Bat-sheba facand baie este unul dintre cele mai senzuale prin naturaletea impulsului erotic la un astfel de barbat. Este oare atat de departe acest episod de descoperirile stiintifice cu privire la antrenamentul fizic si cresterea dorintei si randamentului sexual? David, prin umanitatea si prin capacitatea sa de a gresi indragostindu-se de o femeie casatorita ramane pana astazi poate cea mai iubita figura a Vechiului Testament, asa cum sugereaza si numele sau: “cel iubit” (de femei?).

Dar David era mai mult decat un razboinic si mai mult decat un crai. Era muzician si poet. 73 dintre psalmii Vechiului Testament ii sunt atribuiti lui. Pe langa natura sa navalnica si pasionala, David, asa cum se descopera din Psalmi, este si filosof, psiholog, scriitor si mai ales, un om extrem de inteligent si plin de sensibilitate. Oare ce altceva si-ar putea dori femeile? Un razboinic poet, muzician, cu ochi frumosi, pasional si capabil sa treaca peste toate legile pentru femeia iubita, de care se indragosteste la prima vedere?

Pe parcursul Vechiului Testament, intalnim nenumarate referinte la importanta frumusetii fizice atat la barbati cat si la femei, (cine o poate uita pe Sara, cea atat de frumoasa incat Avram trebuia sa spuna ca ii este frate si nu barbat de teama invidiei, pe Regina Esther a carei sarbatorire anuala, Purim, se apropie, cea care prin frumusetea si inteligenta ei a salvat poporul evreu de la moartea pregatita de uneltitorul Haman, sau pe incredibila Judit care a patruns prin puterea frumusetii ei pana la regele inamic si, plina de indarjire si curaj, i-a retezat capul?) culminand, evident, in Cantarea Cantarilor. Frumoasele, curajoasele si inteligentele femei ale Vechiului Testament au stiut sa se foloseasca de aceste calitati si sa preia, atunci cand istoria o cerea, sarcina barbatilor.

Sa vedem ce apreciaza Sulamita la barbatii Israelului “Iat-o, este ea, lectica lui Solomon, inconjurata de 60 de voinici, viteji falnici din Israel. Toti sunt inarmati, la razboi deprinsi. Fiecare poarta sabie la sold, pentru orice intamplare si frica de noapte”(3:7-8). Pas cu pas, Sulamita isi descrie iubitul: muschi biceps si triceps tari, impodobiti cu vine nervoase care pulseaza cu stralucirea pietrelor pretioase, pieptul lat si puternic la fel ca un scut, picioare musculoase si rezistente ca niste stalpi, totul la el respira putere si maretie: “Bratele-i sunt drugi de aur cu topaze impodobite, pieptul lui e scut de fildescu safire ferecat. Stalpi de marmura sunt picioarele lui, pe temei de aur asezate. Infatisarea lui e ca Libanul si e maret ca cedrul” (Cantarea cantarilor 5, 15-16)

Daca am incerca sa reconstruim un model dupa descrierea femeii din Cantarea Cantarilor am ajunge la ceva asemanator cu David al lui Michelangelo sau cu un sportiv sau chiar si cu Hugh Jackman. Canoanele care dicteaza frumusetea masculina nu s-au schimbat de la inceputul lumii si pana astazi, ne spune Michelangelo si al lui  musculos Adam. Nu cred ca mai este cazul sa subliniez ca amantul frumos si pasional din Cantarea Cantarilor nu este altul decat regele Solomon, faimos pentru marea sa intelepciune.

Adam de Michelangelo

Talmudul ne ofera si explicatia care sta in spatele acestei preferinte pentru frumusetea fizica manifestata de Dumnezeu in Biblie. Omul este opera suprema a lui Dumnezeu. Avand in vedere faptul ca Dumnezeu l-a creat pe om cu trup si cu suflet, acest lucru subliniaza egalitatea dintre cele 2 parti. Trupul nu este mai prejos decat sufletul, caci sa gandim astfel, ar insemna sa luam in ras opera suprema a lui Dumnezeu. Perfectiunea cautata in Torah si in Talmud se refera la o dubla perfectiune, cea trupeasca si sufleteasca. Ba mai mult,  perfectiunea sufleteasca nu poate exista fara cea trupeasca. Omul are datoria suprema de a impodobi, infrumuseta si ingriji opera divina. De aici, o viata guvernata de principiile dietetice si de igiena ale Torei, pentru a ajuta trupul sa atinga perfectiunea, atat a frumusetii cat si a curateniei si sanatatii. Rabinii Talmudului sunt foarte clari in privinta acestui aspect: printre calitatile cerute pentru ca Shekhinah (1) sa straluceasca asupra cuiva figureaza un corp bine alcatuit si un aspect impunator. Astazi, printr-un corp bine alcatuit intelegem unul atletic, bine proportionat si musculos. Cred ca cei din vechime aveau aceeasi perceptie.  Potrivit unui aforism rabinic “curatenia fizica duce la curatenie spirituala”, iar prin curatenie fizica nu se intelegea doar spalatul (in treacat fie spus, normele igienice moderne inca nu au ajuns la strictetea celor talmudice). Un corp frumos, bine alcatuit si mai ales curat pare a fi idealul estetic evreiesc. Intelectul si spiritualul pot avansa si triumfa doar in acest climat fizic, mintea, trupul si sufletul functionand la unison. Trupul puternic si sanatos va trage dupa el si mintea.

Sa lasam pasiunile si luptele Vechiului Testament si sa ne indreptam atentia asupra sanctuarului filosofiei si al activitatii fizice, Grecia Antica. In mod bizar, aceeasi cultura care a dat lumii filosofia cea mai pura, a oferit si idealul estetic adus la limita, cel atletic. Cum de puteau convietui aceste 2 curente care sunt, astazi, atat de diferite?  Grecii puneau in centrul vietii lor fiinta umana si incercau sa o perfectioneze, atat pe cale sportiva cat si culturala. Cele 2 domenii erau vazute ca ducand impreuna la un singur  obiectiv: perfectiunea omului.  Institutia “gymnasium”, sala de sport de astazi, era mult mai mult decat un loc unde atleti goi se antrenau in lupte greco-romane. Erau un loc unde filosofii se adunau sa tina prelegeri, unde tinerii primeau educatie, profesorii ofereau instruire. Era un loc unde se schimbau idei si se generau cunostinte in acelasi timp in care se perfectiona trupul. Spirit si trup beneficiau la maximum, intelect si muschi, estetica si morala, acestea sunt pierdutele invataminte ale Greciei Antice.

Regimul fizic dur la care erau supusi atletii Greciei crea caractere puternice, capabile apoi sa exceleze in domeniile artistice, culturale, sa reziste la munca, sa se deprinda cu lupta cu mintea. Tinerii greci invatau sa isi foloseasca puterea mintii pentru a–si domina corpul. Astfel, se obtine eliberarea si aici incepe performanta. Orice act de creatie este o lupta in primul rand a mintii. Cu cat mintea este mai exersata, mai rezistenta, mai sigura de capacitatea ei, cu atat va putea produce mai mult si mai bun, in orice domeniu.

Astazi, prin cunostintele pe care le avem, stim ca acest lucru chiar se intampla. Activitatea fizica reduce stresul, oxigeneaza, invigoreaza, genereaza rezistenta fizica si mentala, ofera momente de extaz in agonie  (pornind de la intelesul cuvantului grecesc agon care este, de fapt, “competitie”.)

Sporturile preferate ale olimpiadelor grecesti erau cele de contact, adica artele martiale (Marte, zeul latin al razboiului nu este altul decat grecul Ares, cel reprezentat in atatea sculpturi ca fiind extrem de bine alcatuit).

Astazi, artele martiale au supravietuit si s-au perfectionat, imbinand arta si stiinta, minte si trup, tinzand insa catre aceeasi perfectiune duala a omului din vechime. De la arenele grecesti pana in zilele noastre, boxul a ramas sportul-arta al elitelor atletice. Cu radacini in Iliada lui Homer, sec 8 i.e.n, boxul grecilor antici arbora aceleasi simboluri arhicunoscute astazi: bandajele mainilor, care pe atunci erau facute din piele.

Pentru cei care nu au cunostinte de sport, boxul nu este decat o paruiala intre 2 oameni, care demonstreaza instinctul animal al omului, ne aduce la stadiul de salbaticiuni si ne degradeaza.  Pentru cei care au incercat macar o data sa-si puna manusile si sa-si lege strans incheieturile, boxul este un sport complex care are nevoie de la cine il practica de un singur lucru: perfectiunea in alinierea totala a mintii cu trupul.

Pugilistul roman Emil Pop, campion european de kick-boxing, este exemplul viu al acestei vechi povesti de iubire, dintre trup si mintea care il locuieste. Ca si cautarea dintre barbat si femeie pentru a se completa intr-o singura fiinta superioara si astfel sa poata functiona la cel mai inalt nivel, la maxima capacitate,  mintea se uneste cu trupul in extazul unic al efortului fizic. Cine il aude pe Emil Pop vorbind, vede ceva rar, foarte rar: pasiune dusa dincolo de orice limite, ale oboselii, ale rezistentei, ale durerii, ale varstei…Povestea lui merita un intreg articol si va fi dezbatuta pe larg.

De la sport si de la box, am invatat ca nu exista limite. Sentimentul imbatator de putere atunci cand iti dai seama ca iti poti comanda mintea si corpul sa treaca peste orice, este doar o farama din buchetul de senzatii ireale si beneficii fizice si psihice pe care ti le ofera sportul.

Arta sau lupta, estetica sau vanitate, sportul repune fiinta umana in normalul ei de dualitate, cu o perfectiune fizica si intelectuala. Contrariul este impotriva naturii omenesti. Sportul reprezinta legea normalului si nu invers.

Mi-am reclamat trupul si am descoperit ca sunt mai mult decat trup. Aceasta este incredibila lectie a sportului care se transforma, apoi, in lectia artei si a esteticii.

________

(1)  Shekhinah – prezenta, iradiere divina

VERSIUNEA SPANIOLA, REVISTA NIRAM ART

NIRAM ART PDF

ARTE VS DEPORTE

Anunțuri

Un gând despre „Manifestul barbatilor impotriva lui David al lui Michelangelo de Eva Defeses

Comentariile nu sunt permise.