O VOADOR de ELENA ABRUDAN

Literatura nord-americana şi cea vest-europeana au fost influenţate de realismul magic latino-american sau, cel puţin, s-au incadrat printr-o anumita parte a prozei unei poetici care impunea pastrarea in opere a unor structuri mitice chiar daca, de multe ori, semnificaţia lor era contrara sensului iniţial. Proza contemporana, care evolua in sensul cristalizarii poeticii postmodernismului, a construit un model al lumii copiat, parca, dupa modelul lumii infernale a Evului Mediu. Aceasta pastreaza structura lumii normale, obişnuite, dar semnificaţia ei mitologica, chiar daca este deformata, permite existenţa unei versiuni a veşniciei chiar in mijlocul acestei lumi. Prin urmare, demonstraţia mea va urmari tocmai masura in care s-au pastrat vechile semnificaţii mitologice sau acestea au fost inlocuite de altele, corespunzatoare infaţişarii moderne a lumii şi atitudinii omului faţa de ea. Din aceasta perspectiva, putem spune ca dimensiunea spaţio-temporala a lumii permite in continuare existenţa unui spaţiu deosebit, bine delimitat de lumea obişnuita, dar el nu este intotdeauna paradisiac, ci poate fi apocaliptic, uneori artificial creat şi avand o influenţa nefasta asupra omului. De asemenea, de cele mai multe ori, periplul iniţiatic al eroilor nu-şi indeplineşte funcţia de a favoriza trecerea intr-o condiţie superioara. Dimpotriva, eroii nu mai sunt capabili sa lupte pentru a schimba lumea sau propriul statut. Schimbarea, daca exista, nu este de natura ontologica, ci se sublimeaza, intr-o creaţie literara. De cele mai multe ori lumea se sfarşeşte şi incepe din nou, odata cu opera.

…………………………………………………………………………………………………..

Scriitorul portughez José Saramago a reuşit prin carţile sale sa se impuna ca unul dintre cei mai talentaţi şi originali creatori europeni. Alaturi de alte romane, Memorialul de la Mafra (Memorial do Convento) (1982) este considerat de catre critica literara drept o posibila revanşa a prozei europene asupra literaturii latino-americane, in contextul postmodernitaţii. Romanul pune problema normalitaţii prezentului prin raportare la istorie, mai exact la evenimentele petrecute in epoca lui Don Joao al V-lea, salutat drept arhitect, constructor, promotor al iluminismului. Dar nenumaratele arderi pe rug, aprobate de rege, arunca o lumina ironica asupra acestei percepţii pozitive, demonstrand doar coexistenţa concepţiilor şi acţiunilor antinomice in perioada evocata. Aceasta incursiune polemica in istoria portugheza trimite, evident, la contemporaneitate şi marturiseşte despre autodistrugere şi autonegare, semnificand lipsa de ordine şi obiectivitate a lumii.

Eseu despre José Saramago de Romeo Niram, 2006

Eseu despre José Saramago de Romeo Niram, 2006

Romanul surprinde o lume in mişcare, formata din ţarani, targoveţi, calugari, foşti soldaţi, femei cu puteri nebanuite. Toata aceasta umanitate participa, intr-un fel sau altul, la construcţia Manastirii de la Mafra, promisa de rege, cu ocazia naşterii infantelui. Construirea manastirii pare un eveniment de proporţii cosmice. Oameni din toate colţurile ţarii, din toate clasele sociale se aduna la Mafra pentru a participa la implinirea unui vis mareţ. Dar construcţia nu va fi terminata, contrazicand bunele intenţii ale celor sus-puşi şi inşeland speranţele celor umili. Imposibilitatea realizarii unei nazuinţe comune tuturor determina apariţia dorinţei indivizilor de a-şi implini visul propriu, destinul personal. Din pacate, lumea in care trebuie sa se implineasca naziunţele şi destinele eroilor, deşi pastreaza coordonatele lumii obişnuite, este o lume in care acţiunile cele mai bine intenţionate conduc spre soluţii potrivnice, distructive. Nici un proiect nu va fi finalizat, nici un vis nu se va implini, iar finalul va fi tragic.

Treptat se reveleaza calitatea esenţiala a scriiturii – cea creatoare de mituri. Astfel, Memorialul de la Mafra nu este numai imaginea unei epoci, ci şi o originala versiune a mitului lui Icar – relatarea istoriei unui om care a vrut sa zboare, dar i-a lipsit,  dupa opinia autorului, voinţa oamenilor ca motor al inalţarii. Bartolomeu Laurenço de Gusmao, O Voador (zburatorul), a construit un aparat de zbor numit in deradere de contemporani Passarola (Pasaroiul). Participanţi direcţi la realizarea acestui vis mareţ au fost Blimunda şi Baltasar Mateus. Folosindu-şi priceperea, cei doi iubiţi au fost partaşi la entuziasmul construirii şi incercarilor de zbor ale pasaroiului şi martori ai  tentativei de incendiere a maşinii care nu voia sa se inalţe. Ei il impieddica pe Bartolomeu sa arda Pasaroiul inţelegand ca astfel ar fi fost partaşi la destramarea unui vis, la pierderea speranţei. Relativismul, insecuritatea şi greutaţile vieţii nu le stavileşte dorinţa de a incerca sa implineasca visul preotului, deoarece ei au inţeles ca inalţarea nu este atat o problema de geometrie, cat una a credinţei. Aceasta inţelegere transfera sensul pozitiv al incercarii de implinire a unui ideal personal intr-un registru mai larg, acela al umanitaţii intregi.

Impresionant in roman este tocmai acest personaj care in ciuda vieţii grele şi a infirmitaţii sale nu-şi pierde curajul de a trai şi chiar acela de a muri, pentru a nu renunţa la visul sau. Deşi nu putem vorbi de parcurgerea etapelor unui scenariu iniţiatic propriu-zis, inţelegerea profunda a rosturilor lumii acesteia şi incercarea de a implini dorinţa preotului reprezinta etape ale desavarşirii spirituale pentru Baltasar care, inţelegem in final, n-a vrut sa se dezica şi sa renunţe la credinţa ca omului ii sta in putere sa zboare, sa se inalţe prin puterea credinţei. Baltasar va disparea o data cu Pasaroiul şi toate incercarile Blimundei de a-l gasi eşueaza. Capacitaţile paranormale ale femeii n-o ajuta sa-l descopere nici in pamant, nici in vazduh. Personaje cu nume simbolice, Baltasar Şapte-Sori şi Blimunda Şapte-Luni sunt sortiţi sa nu se mai intalneasca, asemenea Soarelui şi Lunii care nu se intalnesc niciodata in drumul lor pe bolta cereasca. Atunci cand, in sfarşit, il gaseşte, Baltasar Şapte-Sori arsese deja pe rug, Blimunda a ajuns insa la timp pentru a-i salva sufletul. Luna fiind locul trecerii de la viaţa la moarte şi de la moarte la viaţa, salvarea sufletului lui Baltasar subliniaza sensul inţiatic al incercarilor şi morţii eroului, deoarece, potrivit unor credinţe, calatoria sau şederea pe luna este rezervata unor privilegiaţi, unor iniţiaţi.

Moartea lui Baltasar şi a dramaturgului Antonio José da Silva poate sugera sfarşitul raţiunii intr-o lume in care predomina forţa şi cruzimea, iar oamenii sunt simple marionete intr-un spectacol, pe scena unui teatru. Jertfa eroului nu mai poate semnifica reinnoirea vieţii, reinvierea, ci relativitvismul şi absurdul istoriei. Autorul sugereaza totuşi posibilitatea recuperarii principiului raţional, dar intr-un alt timp. Baltasar Şapte-Sori are in acest caz funcţia de hierofant iniţiatic care poate sa calauzeasca sufletele oamenilor prin regiunile infernale şi sa le readuca la lumina. In acest fel, spaţiul acţiunii romaneşti este asimilat lumii infernale care pastreaza aspectul lumii normale. Astfel, scriitorul işi exprima dezamagirea in faţa unei lumi configurata de idealuri inalte, vise frante şi episoade miraculoase, dar in care cele mai nobile intenţii şi cele mai frumoase vise, chiar calitaţile extraordinare ale individului se lovesc de zidul de netrecut al indiferenţei şi cruzimii. Tocmai de aceea, toate simbolurile, motivele şi structurile mitice folosite de autor marturisesc, intr-un limbaj drag postmodernismului, despre neputinţa omului de a se implini intr-o lume cinica şi nemiloasa.

In romanul Pluta de piatra (1986) desprinderea unei parţi a continentului european, a Peninsulei Iberice, şi izolarea ei in mijlocul Oceanului Atlantic sunt resimţite ca ruptura, ca modificare a universului cunoscut, şi nu ca o schimbare benefica. Este vorba despre o situaţie excepţionala care destabilizeaza funcţionarea normala a mecanismelor societaţii, o mutaţie straina de voinţa oamenilor, care trebuie sa suporte aceasta sfaşiere a lumii existente. Imaginea Plutei de piatra aminteşte configuraţia spaţiului sacru, fiind izolata de restul lumii, inconjurata de ape. Dar insula nou formata nu este un spaţiu privilegiat, al ordinii, belşugului şi fericirii. Dimpotriva, dezordinea, spaima necontrolata, neincrederea duce la haos şi anarhie: oamenii işi parasesc casele, satele şi oraşele in incercarea de a se salva, de a evita iminenţa morţii. Oamenii calatoresc de-a lungul şi de-a latul insulei care, la randul ei, pluteşte pe apele Atlanticului ba intr-o direcţie, ba in alta, producand spaima şi confuzie.

Insula calatoreşte, parca, pentru a-şi gasi locul şi menirea in lume, iar faptul ca ea conţine la propriu şi in sens simbolic cautarile omului ofera profunzime filosofica şi aura mitica motivului cautarii. Astfel, acest spaţiu nesigur se constituie, treptat, intr-un centru al lumii, nu numai pentru ca spre el se indreapta interesele marilor puteri şi gesturile de solidaritate ale celor de pe continent, ci, mai ales, pentru ca este un loc in care viaţa poate sa continue, de vreme ce pe insula au inceput sa apara copii nou-nascuţi. Acest eveniment, uimitor intr-un spaţiu in agonie, coincide cu oprirea mişcarii insulei şi renaşterea speranţei ca viaţa va inflori din nou o data cu primavara. Prin acest final, José  Saramago se apropie de modalitatea est-europeana de a mitologiza realitatea.

Elena Abrudan

Elena Abrudan

Elena Abrudan este sefa Departamentului de Jurnalism al Universitatii Babes-Bolyai, din Cluj-Napoca. De asemenea, este Director al Centrului Media al UBB si Directorul Revistei de Studii media. Elena Abrudan preda cursuri la nivel licenta si masterat: Comunicare vizuala, Jurnalism cultural, Comunicare simbolica, Cultura media. Este autoarea a numeroare studii si volume din care amintim Comunicare vizuala, Accent, Cluj-Napoca, 2008, Cinghiz Aitmatov sau adevarul vieţii, Casa Carţii de Ştiinţa, Cluj-Napoca, 2005, Mit şi semnificaţie in proza rusa, Casa Carţii de Ştiinţa, Cluj-Napoca, 2004, Structuri mitice in proza contemporana, Casa Carţii de Ştiinţa, Cluj-Napoca, 2003. Elena Abrudan a organizat conferinte si workshopuri nationale si internationale, cum ar fi: International Conference: Interdisciplinary NewMedia Studies. Cluj-Napoca 2009. Autoarea este membra in diverse asociatii profesionale: Uniunea Scriitorilor din Romania, Asociaţia Culturala „Lucian Blaga”, Asociatia Romana de Istorie a Presei, Asociatia Formatorilor din Jurnalism si Comunicare. Elena Abrudan este scriitor, eseist, traducator.

Anunțuri