MEDI WECHSLER DINU – O CONTEMPORANĂ INTERBELICĂ de Luiza BARCAN

Mai mult decât istoria ne pot surprinde uneori oamenii care o fac şi o trăiesc. Rămânem uneori de-a dreptul uimiţi că generaţii din epoci diferite se mai pot întâlni la modul concret şi că pot comunica direct.

Printre mulţii artişti plastici ai României contemporane se numără o doamnă a picturii interbelice şi postbelice care a împlinit pe 22 decembrie 2009 venerabila vârstă de 101 an. Medi Wechsler Dinu, ultima supravieţuitoare a unei generaţii strălucite de oameni de cultură a fost până acum câţiva ani aproape necunoscută, la fel ca şi opera ei căreia, având privilegiul să o cercetez îndeaproape, i-am putut constata vastitatea, valoarea şi unicitatea.

O nedreptăţită a istoriei, o pribeagă mult timp, din copilărie şi până spre deplina maturitate când, în fine, şi-a putut afla un loc unde să trăiască şi să lucreze, Medi Wechsler Dinu ar putea constitui nu doar un model artistic, dar şi un model de demnitate şi de umanitate în tot felul de vremuri, de prea puţine ori faste creaţiei şi unei vieţi normale.

Autoportret de Medi Wechsler Dinu

Autoportret de Medi Wechsler Dinu

Fiindcă o cunosc îndeaproape pe artistă, îmi este imposibil să scriu despre opera ei, separând-o vreo clipă de omul exemplar care este pictoriţa însăşi, chiar şi acum la vârsta unei senectuţi înţelepte, împăcate cu sine, îndelung răbdătoare şi pline de înţelegere şi compasiune faţă de semeni.

Mai presus decât orice, Medi Wechsler Dinu iubeşte oamenii, chiar şi pe cei care i-au pricinuit suferinţe. Nu şi-a pierdut umorul. Dimpotrivă, şi l-a cultivat. Are în spate o genealogie fabuloasă, plină de adevărate personaje de roman, de la străbunici, bunici şi părinţi, până la cel ce i-a fost partener de viaţă: gazetarul Gheorghe Dinu sau poetul avangardist de mare talent Ştefan Roll. Artista s-a format şi a trăit într-o atmosferă de intensă emulaţie culturală. Pe lângă faptul de a fi fost contemporana marilor noştri artişti şi scriitori interbelici, a cunoscut mişcarea de avangardă şi pe exponenţii ei, fără a se fi lăsat însă vreodată ispitită de altceva decât spiritul clasic ce o defineşte şi ca om şi ca pictoriţă. A vrut să devină arhitect. Nu s-a putut, fiindcă n-avea abilităţi pentru matematică. Drept pentru care s-a înscris la belle arte, ca studentă a marilor profesori Jean Al. Steriadi, Strâmbulescu şi Francisc Reiner, urmând în paralel şi cursurile de matematici ale lui Dan Barbilian (poetul Ion Barbu). A frecventat, de asemenea, cursurile lui Nae Ionescu, despre care mărturiseşte că era un om fermecător, un spirit viu şi cuceritor. Steriadi o considera cea mai talentată studentă a sa. Orgoliul n-a fost însă niciodată trăsătura forte a lui Medi Wechsler Dinu. A avut întotdeauna marea disponibilitate de a se încânta de izbânzile artistice ale altora, pe sine punându-se într-un con de umbră.

Dragostea pentru oameni se regăseşte în toate genurile şi tehnicile cultivate de-a lungul timpului de artistă. La vârsta primei tinereţi a făcut mult studiu de atelier, folosindu-se de model. Toate studiile ei se remarcă prin forţă a desenului şi ştiinţă a compoziţiei. Dar a lucrat şi portrete de prieteni, rude  sau oameni celebri ai vremii. De la crochiuri şi schiţe fugare, până la pânze în ulei, portretele şi autoportretele ei se remarcă printr-un fin simţ al observaţiei, dar şi prin deplina stăpânire a mijloacelor artistice.

Traiectoria artistică, ba chiar şi propria sa biografie, cunosc o întorsătură definitivă la întâlnirea cu Balcicul. Spaţiul exotic al Coastei de Argint acţionează magic asupra viziunii lui Medi Wechsler. Nu se mai poate desprinde de loc. Pictează cât ţine sezonul cald, timp de cinci ani (1934 – 1939), în acel tărâm pitoresc, oriental, scăldat într-o lumină unică, alături de artiştii noştri interbelici cu mult mai cunoscuţi: Tonitza, Şirato Steriadi, Lucian Grigorescu, Iser, Mutzner şi mulţi alţii. Leagă prietenie cu familia primarului providenţial al Balcicului de atunci, Octavian Moşescu. De pe terasa casei acestuia contemplă şi pictează marea şi portul. Cel mai mult însă o impresionează la Balcic oamenii, mai ales cei sărmani şi umili, pescarii, negustorii tătari şi turci, femeile şi copii lor pe care îi pictează adesea cu o dragoste aparte. Îşi petrece dimineţile în celebra cafenea a lui Mamut, de unde pescarii pleacă în zori să-şi întindă năvoadele. Atmosfera acelor locuri devenite astăzi istorie se păstrează intactă în lucrările de tinereţe ale lui Medi Wechsler. Compoziţiile ei de la Balcic, opere de artă şi documente de epocă, uleiuri, acuarele sau desene nu sunt cu nimic mai prejos decât cele demult cunoscute şi tezaurizate în muzeele noastre de artă modernă. Încă din această etapă de creaţie se poate lesne distinge că artista nu merge pe căi bătătorite. Are atât o viziune a ei, plină de gingăşie, candoare, înţelegere pentru spiritul locului şi pentru natura umană, cât şi un stil de a picta în care se poate observa căutarea febrilă, dorinţa de a surprinde clipa efemeră, dar şi eterna nemulţumire de sine. Chiar şi peisajele, nu doar portretele de oameni, sunt un fel de instantanee. Suportul pictural înregistrează în general fragmente, detalii capabile să evoce întregul. Nu de puţine ori lucrările ei de la Balcic par neterminate. Studiindu-le atent am putut constata că ele sunt special lăsate aşa, cât a durat clipa de trăire ori cât a putut desprinde ochiul din strânsoarea unui moment trecător.

Desen de Medi Wechsler Dinu

Desen de Medi Wechsler Dinu

În aceeaşi epocă senină, prolifică în toate planurile, dar şi de dulce visare, Medi Wechsler face o lungă călătorie în Grecia împreună cu prietena ei, pictoriţa Victoria Constantinescu. În acel an, 1937, ele străbat distanţe mari în Grecia continentală şi pe insule, lucrând intens la Volos, Patras, Olympia, Atena, Skiatos, Mikonos, Santorini. Victoria Constantinescu îşi necăjeşte constant prietena spunându-i: „Medi, tu nu faci Grecia, tu faci tot Balcicul”. Se întoarce în ţară profund nemulţumită de producţia artistică din Elada. Nu-şi arată lucrările, dar, din fericire, nici nu le distruge. Am avut privilegiul să le descopăr eu, acum, după mai bine de 70 de ani, ticsite în mape şi caiete de schiţe. Sunt, în majoritate, cu excepţia câtorva remarcabile peisaje greceşti, desene şi crochiuri de un rafinament desăvârşit, ce ar putea îmbogăţi patrimoniul oricărui muzeu de artă modernă din lume. O afirm fără reţinere. Aceste lucrări de mici dimensiuni ce definesc atât de bine spiritul artistei se adresează ochiului exersat, unei categorii de privitori ultracultivate, nicidecum unor amatori de artă mai puţin instruiţi. Ele sunt un bun exemplu al modului în care cultura, alături de talentul înnăscut al unui artist, pot conduce la naşterea unei opere perene.

În 1940 porţile coloniei artistice de la Balcic se închid definitiv artiştilor români. Medi Wechsler îşi consumă aici nu doar o parte a marilor sale resurse de sensibilitate artistică, dar şi o romantică poveste de dragoste cu mezinul familiei Brauner, Teodor, fratele lui Victor Brauner. Tot la Balcic avea să-l cunoască pe viitorul ei partener de viaţă: poetul avangardist Ştefan Roll. Izgonirea din acest Paradis terestru nu e singura nenorocire care i se întâmplă artistei. Urmează nefasta perioadă a persecutării evreilor când spaimei de deportare i se adaugă interdicţia de a expune. Artista se refugiază într-un refuz vehement de a mai lucra. Îndeplineşte pentru o perioadă scurtă funcţia de profesor de desen la o şcoală pentru copiii evrei din Bucureşti.

Dorul de Balcic şi de atmosfera sudului se mai alină în anii 1947, 1948 când Medi Wechsler pictează în vechea Mangalie pe care astăzi o mai putem cunoaşte, fragmentar desigur, din fotografiile de epocă şi din uleiurile lui Medi Wechsler. Sunt şi acestea, la rândul lor, lucrări de mare forţă artistică ce valorifică experienţa studiului după natură exersat îndelung la Balcic.

Desen de Medi Wechsler Dinu

Desen de Medi Wechsler Dinu

Treptat, Medi Wechsler Dinu îşi găseşte propriul drum în artă. Genul spre care o conduc toate resursele ei interioare este acuarela, tehnica asupra căreia nu se mai poate reveni. Din anii 50 şi până spre sfârşitul deceniului opt, de când datează ultimele ei lucrări, Medi Wechsler Dinu lucrează aproape exclusiv acuarelă. Timp de trei decenii artista călătoreşte în ţară şi chiar peste graniţe, în Italia, Franţa şi Bulgaria. Pictează şi desenează peste tot. Interesul ei faţă de peisaj, chiar şi faţă de cel urban, dar şi pentru portret, rămâne acelaşi. Deceniul opt, ultimul când Medi Wechler Dinu mai călătoreşte, îndeosebi în Dobrogea, şi când mai lucrează, îmbogăţeşte opera ei cu splendide acuarele realizate pe Dunăre, în deltă, la Sulina îndeosebi, dar şi la Constanţa. Sunt şi acestea lucrări în care tehnica acuarelei îşi afirmă desăvârşirea, dar şi mici fragmente de peisaj cotidian îmbogăţit prin aportul unei viziuni clasice, senine, apollinice.

La împlinirea impresionantei vârste de o sută de ani, artista a strălucit pentru prima dată public. Pentru prima dată a acceptat să lase parcurse filele amplului tom ce alcătuieşte viaţa şi opera ei, a primit să-şi devoaleze atât biografia personală, cât şi pe cea artistică. La sfârşitul anului 2008, două ample expoziţii personale au fost deschise la Muzeele de artă din Constanţa şi Tulcea. Tot atunci, artista a donat respectivelor instituţii o parte din lucrările sale. Iar în februarie 2009, cu ocazia centenarului său, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţe şi Artă a Academiei Române a găzduit o amplă expoziţie retrospectivă semnată Medi Wechsler Dinu.

Anul acesta va vedea lumina tiparului un amplu album al pictoriţei ce va fi lansat odată cu vernisajul unei noi expoziţii personale alcătuite din lucrările realizate în Grecia, în 1937.

Nu e puţin lucru să poţi astăzi dialoga cu o contemporană a marilor noştri artişti interbelici, cu o reprezentantă a unei generaţii culturale strălucite. Nu e puţin lucru nici să descoperi o operă ascunsă din motive variate, dintre care cel al neîncrederii în sine nu e cel mai puţin important.

Dar cel mai minunat lucru trăit de cei care o cunosc astăzi pe Medi Wechsler Dinu este că au ocazia rară de a împărtăşi amintirile, trăirile, experienţele de viaţă şi de creaţie ale unei doamne care a ştiut să depăşească toate momentele limită ale unei istorii deloc prietenoase cu o demnitate şi un umor demne de personajele marilor opere literare. Medi Wechsler Dinu este, ca să folosesc o sintagmă deja cunoscută în lumea culturală, „un tezaur uman viu”.

MEDI WECHSLER DINU

BIOGRAFIE

Medi Wechsler Dinu

Medi Wechsler Dinu

Născută pe 22 decembrie 1908, după calendarul modern, pe 4 ianuarie 1909, după cel vechi, la Brezoi, actualul judeţ Vâlcea, ca fiică a contabilului Daniel Wechsler şi a muzicienei Amalia (Lili) Wechsler, născută Hirschfeldt.

Tânărul Daniel Wechsler, angajat ca mic funcţionar la compania forestieră Lowendal, dovedind seriozitate, este trimis la Berlin ca să se perfecţioneze în învăţarea termenilor germani specifici industriei lemnului. Se întoarce dar este apoi nevoit, din pricina lipsurilor materiale în care se află familia sa, să accepte un post de contabil, bine plătit, la Brezoi, în industria forestieră. Aici o cunoaşte pe Amalia Hirschfeldt care-i va deveni, la 22 de ani, soţie.

Mama, Amalia Wechsler, este fiica lui Leopold şi a Leei (Hlena) Hirschfeldt, originari de prin zona Făgăraşului. Amalia Wechsler, cultivată, vorbitoare de germană şi maghiară, studiase vioara la Conservatorul din Cluj.

În 1916, Când Margareta Wechsler avea 8 ani, părăseşte Brezoiul şi se mută în Bucureşti cu mama, la un unchi. Tatăl ei, Daniel, e concentrat. Începuse războiul. Din Regimentul III Roşca din care a făcut şi el parte, au rămas vii, în lupta de la Mărăşti, trei. Unul a fost Daniel Wechsler. Este apoi luat prizonier de către germani. Margareta face primele două clase primare particular,în Bucureşti, a treia la Târgovişte, la Institutul de Domnişoare „Dimitriu” (Daniel Wechsler e scos din prizonieratul german de un proprietar de păduri de la Târgovişte), iar a patra la Cluj unde este preluată de bunicii materni. Primele două clase de liceu le urmează la Oradea, la Liceul „Oltea Doamna”, clasa a treia de liceu la Râmnicu Vâlcea. În anul următor, revenind în Bucureşti cu familia, nu-şi continuă studiile la un liceu de stat ci este înscrisă la Pensionul Choisi Mangru unde învaţă franceza, a patra limbă pe care o va vorbi, alături de germană, maghiară şi română. Locuieşte împreună cu familia sa pe Strada Plantelor, în fostul Ospiciu Şuţu, unde murise în 1889 Eminescu.

Bacalaureată la Choisi Mangru, Margareta Wechsler doreşte să urmeze arhitectura, dar pică la examenul de admitere din pricina matematicii. Costin Petrescu, profesorul supraveghetor la examenul de desen, văzându-i înzestrarea, o încurajează să se înscrie la Şcoala de Belle Arte. Ceea ce se şi întâmplă, aşa încât, elevă a lui Ipolit Strâmbulescu şi Jean Al. Steriadi, care o consideră cea mai talentată din clasa sa, absolvă Şcoala de Bele Arte din Bucureşti în 1932. Cursurile le urmează în sediul Şcolii de arte de pe strada Iulia Haşdeu Este colegă de an cu Lena Constante, Zoe Rici şi Lili Pancu. La cursurile de anatomie artistică îl are profesor pe celebrul antropolog dr. Francisc Rainer. Neabandonând gândul de a studia totuşi arhitectura, urmează în paralel cursuri la Facultatea de matematică, unde-l are profesor pe Dan Barbilian şi cursuri la Facultatea de Filozofie unde-i are profesori, între alţii, pe Dimitri Gusti şi Nae Ionescu.

Debutează în 1932 la Salonul Oficial de Alb şi Negru, cu un autoportret ce primeşte din partea criticii următoarea întâmpinare: „Medi Wechsler ne-a trimis anul acesta un autoportret în creion chimic. Oare data viitoare îl va bate la maşină?”

În 1933 se înscrie, la îndemnul tatălui, în Sindicatul artiştilor. Are ocazia să cunoască artişti mai în vârstă, să lucreze într-un atelier colectiv, din centrul Bucureştiului, schiţe, portrete, studii după natură.

În 1934 află că prin Sindicat poate merge să picteze o lună de zile la Balcic, la casa de creaţie a artiştilor români. Pleacă şi locuieşte în aceeaşi cameră cu Ada Ioanid, fiica pictorului Costin Ioanid. Întâlnirea cu Balcicul e devastatoare. Cucerită de lumina şi peisajul locului uită tot ce a învăţat şi se abandonează studiului după natură. Definitiv şi iremediabil îndrăgostită de atmosfera orientală a Coastei de Argint îşi continuă sejurul până în toamnă, locuind pe bani puţini în cartierul tătărăsc. Revine la Balcic în toţi anii următori, până în 1939 inclusiv, pictând de primăvara până toamna târziu. Îi cunoaşte, desigur, pe majoritatea pictorilor mai vârstnici care lucrau la Balcic: Iser, Dărăscu, Lucian Grigorescu etc., nu şi pe Tonitza, dar preferă să stea retrasă şi să-şi vadă de lucru. Prietenii cei mai buni îi sunt localnicii: tătarii care o poreclesc „Şeitan Câz” (Fata dracului) şi pescarii de la Cafeneaua lui Mamut unde-şi petrece mult timp studiind fizionomiile şi realizând numeroase schiţe şi portrete. Stând şi desenând uneori până seara târziu la Cafeneaua lui Mamut, obţine din schiţele făcute acolo un fel de jurnal de campanie. La Balcic întreţine relaţii de prietenie cu Rodica Burileanu, viitoarea soţie a lui Eugen Ionescu, pe care tătarii o poreclesc „Chitai Câz”, din pricina ochilor ei oblici.  De-a lungul celor şase campanii de plein air la Balcic (1934-1939), Medi Wechsler realizează un număr impresionat de lucrări, uleiuri şi acuarele, dar şi desene, schiţe ori crochiuri în creion. În 1939, primarul Octavian Moşescu o invită şi pe ea, ca şi pe ceilalţi pictori, să contribuie cu lucrări pentru o expoziţie de grup cu producţii de la Balcic, ce avea să se deschidă în localul şcolii din oraş.

Balcicul este locul providenţial nu doar pentru cariera artistei, ci şi pentru viaţa ei personală. Povestea de iubire cu mai tânărul frate al lui Victor Brauner, Teodor (Tedy), pe care Medi Wechsler îl cunoscuse în Bucureşti, se pare chiar în 1934, se consumă şi se sfârşeşte la Balcic. Arhitect şi pictor la rândul său, Tedy Brauner aparţinea grupului suprarealist. Prin el, Medi Wechsler îi cunoaşte pe Gelu Naum, Saşa Pană, Geo Bogza. E prietenă cu suprarealiştii, dar nu se simte atrasă de mişcarea lor, rămânând tot timpul ataşată de arta clasică, fie ea literatură, pictură ori muzică.

Tot la Balcic, Medi Wechsler îl cunoaşte pe Gheorghe Dinu (poetul avangardist Ştefan Roll), cel alături de care avea să-şi petreacă viaţa, până în 1974 când acesta decedează. Gheorghe Dinu era fiul lui Enache Dinu, macedonean din regiunea Florina, celebru în perioada dintre războaie ca patron al Lăptăriei ce-i purta numele: Lăptăria lui Enache, de pe strada Bărăţiei. Fiul, Gheorghe, Ghiţă cum îi spuneau apropiaţii, viitorul poet şi ziarist Ştefan Roll, urmase patru clase primare la şcoala bulgărească de pe strada Călăraşi, unde fusese profesor Hristo Botev. Apoi, autodidact, îşi perfecţionează instrucţia, devenind literat şi poliglot.

Medi Wechsler şi Gheorghe Dinu locuiesc împreună, încă necăsătoriţi, fiindcă legile rasiale declanşate în 1940 erau un obstacol redutabil în oficializarea relaţiei lor, mai întâi pe strada Gheorghe Ştefănescu nr. 8 din Bucureşti, unde Medi împărţea atelierul de creaţie cu prietena ei pictoriţa Heda Stern, emigrată ulterior. Pe o perioadă de câţiva ani se mută cu Gheorghe Dinu pe strada Zborului, unde locuiesc într-un demisol, revenind apoi în casa cu atelier de pe Gheorghe Ştefănescu, unde se stabilesc împreună cu bătrânul Enache, tatăl lui Gheorghe şi părinţii, vârstnici la rândul lor ai lui Medi, Lili şi Daniel Wechsler. Aici locuieşte Medi Wechsler Dinu până la moartea lui Gheorghe Dinu, în 1974, când se mută într-un apartament de bloc vechi de pe Calea Călăraşilor, la nr. 51, împreună cu tatăl ei Daniel. Acesta încetează din viaţă cu două luni înainte de a împlini o sută de ani.

În atelierul de pe Strada Gheorghe Ştefănescu, veneau în vizită, între alţi literaţi ai vremii, Petre Pandrea şi soţia lui, sora lui Lucreţiu Pătrăşcanu. Petre Pandrea este cel care se oferă să-i sprijine pe cei doi tineri necăsătoriţi să-şi oficializeze relaţia. Aşa încât, la câţiva ani după sfârşitul războiului, Medi Wechsler devine Medi Dinu, căsătorindu-se cu Gheorghe la Primăria de pe Strada Parfumului.

În 1937 Medi Wechsler pleacă într-o mult visată călătorie de lucru în Grecia, împreună cu prietena ei, pictoriţa Victoria Constantinescu. Aici realizează numeroase schiţe în creion la Santorini, Skiatos, Atena, Volos şi câteva cartoane în ulei. Tot în acest an, imediat după întoarcerea din Grecia are o expoziţie personală cu lucrări de la Balcic la Sala Mozart din Bucureşti,. Expoziţia are succes şi vinde din lucrări.

Din 1940, odată cu punerea în aplicare a legilor rasiale, Medi Wechsler nu mai poate părăsi Bucureştiul, are interdicţie de a expune şi este practic, la fel ca şi coetnicii săi, scoasă din viaţa publică. Traumatizată, refuză să mai picteze şi pentru a se putea întreţine primeşte un post de profesoară de desen la şcoala pentru copiii evrei. Aici le are ca eleve pe viitoarele pictoriţe Maria Constantin şi Yvonne Hasan, pe viitoarea poetă Nina Cassian şi pe viitoarea ziaristă Sanda Faur. Până la sfârşitul războiului artista nu mai lucrează nimic. Următoarele ei lucrări datează din 1945

În 1945, 1946, 1947, probabil cu nostalgia Dobrogei, a Balcicului mai ales, Medi Wechsler merge la Mangalia şi pictează acolo peisaje şi portrete de localnici turci, tătari, greci, macedoneni. Realizează, după obicei, şi desene în creion.

În 1948 merge într-o călătorie de documentare la Vişeul de Jos. Producţia artistică de aici e bogată şi foarte reuşită artistic. Pictează, în tehnica acuarelei, îndeobşte portrete de muncitori şi localnici. E o etapă de mare vigoare artistică, un adevărat reviriment.

În 1949 pictează acuarele la Medgidia şi Jurilovca. De aici se mai păstrează doar câteva lucrări.

În 1950 pictează acuarele la Sinaia

În 1951 pictează la Cozieni

În 1952 merge în satul natal, la Brezoi, precum şi pe Valea Lotrului unde lucrează peisaje în acuarelă. De asemenea, lucrează peisaje la Păscoaia şi Priboaia.

În 1954 are o expoziţie personală în Bucureşti

Urmează iarăşi o perioadă de pauză în creaţie, până în 1955, când face o călătorie artistică lungă şi foarte rodnică în Moldova şi Bucovina. Realizează peisaje şi portrete la Văratic, Vatra Moldoviţei, Siret, Piatra Neamţ, Iaşi, Fălticeni. Reia călătoria de lucru în această zonă şi în 1956. Fascinată de locurile natale ale clasicilor literaturii române, le pictează casele memoriale, la Humuleşti, Iaşi şi Fălticeni. Tot în acest an pictează şa Izvorul Mureşului şi la Sibiu.

În 1956 călătoreşte şi lucrează la Deva (Rodna veche), Abrud şi Câmpeni, realizând din nou peisaje şi portrete ale localnicilor. De asemenea, face schiţe de peisaj urban la Sibiu.

În 1957 călătoreşte cu Gheorghe Dinu în Bulgaria, la Sofia, Plovdiv, Tîrnovo, Arbanasi, Sozopol. Rezultă în urma acestei călătorii numeroase peisaje în acuarelă, studii după natură sau peisaje urbane, dar şi portrete. Acuarela e consacrată deja ca tehnica favorită a artistei.

În 1958 pictează peisaje la Valea Vinului.

În 1960 revine în Dobrogea, călătorind şi pictând la Hârşova şi Măcin, iar apoi la Rucăr.

În 1963 călătoreşte în Deltă şi realizează numeroase acuarele şi schiţe de pe vapor, pe care le intitulează „Pe Dunăre”. Din nou ajunge şi la Mangalia unde pictează acuarele.

În 1967 pleacă într-o călătorie la Paris, împreună cu Gheorghe Dinu. Realizează desene şi acuarele în capitala Franţei, peisaje pe Sena sau peisaje urbane.

În 1970 pictează numeroase peisaje în acuarelă la Telega.

În 1974 moare Gheorghe Dinu. E de presupus o nouă traumă în viaţa artistei, fiindcă din nou creaţia ei înregistrează o lungă perioadă de pauză, astfel încât următoarele lucrări datează abia din 1976. Putem vorbi, deci despre 9 ani de absenţă a lui Medi Dinu din viaţa artistică.

În 1976 pictează la Târgovişte.

În 1977 începe să lucreze din nou cu spor, într-o călătorie cu Familia Maria şi Puiu Constantin, precum şi cu fiica acestora, Mihaela, la Hobiţa, în Ardeal. În acelaşi an pictează şi la Mamaia şi 2 Mai, marine în tehnica acuarelei.

În 1979 merge pentru prima dată la Sulina unde pictează acuarele de mare rafinament. Va reveni aici în anii următori în campanii succesive de lucru, împreună cu Maria şi Mihaela Constantin, precum şi cu Yvonne Hasan.

În 1982 revine şi pictează la Sulina, iar apoi la Constanţa, unde locuieşte la Casa de Creaţie.

În 1983 reia călătoria în Dobrogea, realizează acuarele de pe vapor, pe Dunăre, la Sulina şi din nou la Constanţa.

În 1984 merge a treia oară la Sulina şi face numeroase acuarele.

1986 este ultimul an din care mai avem lucrări ale artistei, peisaje în acuarelă realizate tot la Sulina.

În 2003, Medi Wechsler Dinu revine în viaţa artistică prin participare la expoziţia „Seniori ai picturii româneşti contemporane”, deschisă la Galeria Apollo, în cadrul Programului „Restituiri” iniţiat şi coordonat de Fundaţia HAR cu sprijinul Uniunii Artiştilor Plastici din România.

În martie 2008, la Galeria Elite din Bucureşti, Medi Wechsler Dinu expune acuarele alături de alţi nouă pictori născuţi înainte de 1930, în cadrul unei noi ediţii a programului „Seniori ai picturii româneşti contemporane”.

În octombrie 2008 deschide o expoziţie personală cu lucrări realizate la Balic, Mangalia şi Constanţa la Muzeul de Artă din Constanţa. Lucrările expuse sunt donate muzeului.

În noiembrie 2008 deschide o expoziţie personală de acuarele realizate la Sulina şi în Delta Dunării la Muzeul de Artă din Tulcea. Lucrările sunt donate muzeului

În februarie 2009, cu ocazia centenarului, artista deschide o expoziţie retrospectivă la Fundaţia Naţională pentru Ştiinţe şi Artă a Academiei Române.

De-a lungul carierei ei de jumătate de secol, Medi Wechsler Dinu a realizat numeroase portrete de personalităţi ale lumii culturale româneşti: George Bacovia, Agatha Bacovia, Victor Brauner, Zaharia Stancu, Victoria Constantinescu, Jules Perahim, Aurel Baranga, Irina Cosmescu, Ion Valsiu, Lili Haber, Lili Pancu, Heda Stern, George Topârceanu, Ilarie Voronca, Sonia Pavlovici.

Articole, emisiuni, referinţe critice

Pe 4 februarie 2006, la TVR Cultural este difuzat filmul documentar „O artistă uitată – Medi Dinu”, realizat de Luiza Barcan. Filmul va fi proiectat la Sala Elvira Popesco a Institutului  Francez din Bucureşti pe 5 martie 2006, în cadrul „Festival Films de Femmes”

În numărul 247 (1047) / 20 februarie – 8 martie 2006, apare în revista Realitatea evreiască articolul „O revelaţie numită Medi Dinu”, semnat de Sanda Faur în cadrul rubricii „Teleobiectiv”

Pe 5 mai 2008, în revista Actualitatea evreiască, nr. 294-295 este publicat interviul intitulat „Medi Dinu – O mare Doamnă care a străbătut veacul”, semnat de Avram Croitoru.

Medi Wechsler este amintită în volumul de amintiri „Balcic” al Balcicăi Măciucă.

Lucrări ale artistei se află în colecţiile Muzeelor de Artă din Constanţa şi Tulcea, în colecţia Bibliotecii Metropolitane „Mihail Sadoveanu” din Bucureşti, la Memorialul Eminescu din Ipoteşti, precum şi în colecţii  particulare din România,Bulgaria, Franţa, Israel.

Anunțuri

7 gânduri despre „MEDI WECHSLER DINU – O CONTEMPORANĂ INTERBELICĂ de Luiza BARCAN

  1. Pingback: MEDI WECHSLER DINU – O CONTEMPORAN? INTERBELIC? de Luiza BARCAN » Niram Art Israel

  2. Ce de comori au stat ascunse zeci de ani in Romania, mä bucur sä aflu mäcar de unele din ele. Multumesc mult.
    Carmen-Francesca Banciu

  3. Îi mulţumesc Doamnei Medi Wechsler Dinu că există , Ilenei că a adus-o printre noi ( aici -pe F.b.) , doamnei Luiza Barcan pentru aricol şi domnului care a mijlocit să mai iubim odată ceea ce reprezintă Doamna Medi , un trecut greu înfrumuseţat de oameni exemplari .

  4. Am avut placerea sa vad la televizor un reportaj despre si cu Doamna Medi Wechsler Dinu. Mi-a trezit foarte mult respect si admiratie. Toata stima

  5. Pingback: Medi Wechsler Dinu | Eroii Romaniei Chic

  6. Pingback: Frumoasa mare doamna a picturii romanesti | Webcultura

Comentariile nu sunt permise.