DESPRE LIVIU ANTONESEI: ANATOMIA UNUI SENTIMENT de CARMEN CĂTUNESCU


Un subiect fad, plictisitor, banalizat prin epuizare şi vulgarizare a devenit, iatǎ!, proaspǎt, efervescent, luminescent, clocotitor, pasional. E vorba despre dragoste. „Despre dragoste. Anatomia unui sentiment”, apǎrut on-line la Editura LiterNet 2004, ediţia a II-a, corectatǎ şi adǎugitǎ, se numeşte şi volumul scris de Liviu Antonesei. Atâţia creatori de frumos au fost tentaţi de a alege ca temǎ iubirea, cântând-o în nesfârşite poeme ori dezvoltând-o în prozǎ, în subiecte palpitante. Ba, mai mult, psihologia dragostei a fost dezbatutǎ pe larg în lungi şi obositoare eseuri, disertaţii, conferinţe, convorbiri, interviuri etc. Ne-am obişnuit cu jurnalistul Liviu Antonesei, cu stilul sǎu ironic, uşor detaşat, ori prea implicat, emiţând judecǎţi pe cât de aspre, pe atât de obiective. Scriitorul Liviu Antonesei e însǎ altfel, dezvǎluitor, plin de surprize şi neaşteptat de sentimental, cald, apropiat, dincolo de tǎietura precisǎ a specialistului.

Fǎrǎ îndoialǎ, cartea conţine eseuri şi poeme, impresionând, aproape şocând lectorul modern (care e obişnuit cu de toate şi, în special, cu lucruri de calitate), prin puncte de vedere originale, termeni inediţi, selecţii, crearea unor criterii, afirmaţii pertinente, concluzii devastatoare. Aceasta ne aratǎ cât de important este respectivul sentiment în viaţa noastrǎ, dacǎ cumva, între timp, am uitat. Liviu Antonesei face parte dintre puţinii scriitori, cum sunt Eminescu, Mircea Eliade, care au o sensibilitate exacerbatǎ, o viziune complexǎ despre dragoste, mizând totul pe acest simţǎmânt şi visând o „fuziune completǎ”. De ce Eminescu este cel mai mare poet al iubirii din literatura noastrǎ? Aşa cum afirma Cǎlinescu, el era „serios în iubire ca natura”: „Cǎci te iubeam cu ochi pǎgâni/ Şi plini de suferinţi,/Ce mi-i lǎsarǎ din bǎtrâni/ Pǎrinţii din pǎrinţi.” Seriozitatea, implicarea, concentrarea  il caracterizeazǎ: „Tu nu vezi cǎ în iubire/ Nu ştiu ca sǎ glumesc,/ Nu-ţi pare oare bine/ C-atâta te iubesc?”. Dar Eliade? Creând o eroinǎ cu o putere de a iubi extraordinarǎ, cu o viziune copleşitoare despre dragoste, el ne aduce în prim-plan acest subiect, prezentându-l dintr-o perspectivǎ nouǎ.

Aşa cum just observa Nicolae Manolescu, nu e vorba de concepţia unei tinere indiene, ci a cuiva  cu înclinaţii înnǎscute, care ştie sǎ iubeascǎ. În concluzie, i-aş numi pe cei cu o astfel de viziune s p i r i t e  e r o t i c e  c o m p l e t e. Autorul în discuţie îi considerǎ ca fǎcând parte din elita sau aristocraţia sufletului: „Aşa cum existǎ o aristocraţie de sânge, una a spiritului ori a banului, cu siguranţǎ cǎ existǎ şi o aristocraţie legatǎ de dragoste. Sunt cei care, dincolo de faptul cǎ iubesc ceva sau pe cineva, iubesc şi acest sentiment care este iubirea.”  Întorcându-ne la eseurile lui Liviu Antonesei, remarcǎm la o primǎ lecturǎ claritatea, limpezimea scriiturii, echilibrul existent atât în compunerea, repartizarea capitolelor, cât şi în combinarea termenilor sofisticaţi, savanţi cu expresii, cuvinte colocviale, ceea ce conferǎ textului un farmec nespus, o prospeţime rarǎ,  o atracţie aparte.

Conţinutul propriu-zis e încadrat de o Prefaţǎ a autorului şi un Epilog, în care apare „O discuţie despre dragoste cu Al. Paleologu” şi are intercalate capitole cu poeme: „Interludiu fantasmatic.Poeme”, „Interludiu sceptic.Un poem” şi „Ultimul interludiu. Caseta cu chinezǎrii”. Celelalte pǎrţi au titluri semnificative, revelatorii: „Dragostea, servitutea voluntarǎ şi suveranitatea personalǎ”, „Trei cuvinte greceşti despre dragoste”, „Nuditatea, goliciunea şi erotismul”, „O reformulare a mitului androginului”, „Despre fuziunea perfectǎ”, „Inteligenţa afectivǎ, intensitatea şi intimitatea”, „Corpul şi dragostea”, „Despre pasiune şi tandreţe”, „Sfârşitul iubirii, începutul melancoliei”. E interesantǎ şi dedicaţia: „Se dedicǎ Eonei, în toate ipostazele sale – odinioarǎ, întotdeauna şi acum”, care denotǎ simplul fapt cǎ autorul a gândit deja un prototip al femeii iubite. Numele are trimiteri eminesciene şi sugereazǎ intangibilul, luminescenţa, unicitatea. Se definesc sentimente încǎ din primul capitol, unde se fac referiri la o luptǎ între s e r v i t u t e  şi  s u v e r a n i t a t e. Pentru a  exista şi a se dezvolta, iubirea are nevoie de o  c o m p l i c i t a t e  i n f i n i t ǎ. Demnǎ de reţinut este şi definiţia iubirii ca fiind o  t e n d i n ţ ǎ  s p r e  e c h i l i b r u, „echilibrul perfect” însemnând moartea. Aşa cum e perfect adevǎrat cǎ: „Moartea iubirii e sinonimǎ morţii pure şi simple.”

Anunțuri