Supralicitarea imaginilor de Andra Motreanu

De la premisa mitului lui Narcis, imaginea  înseamnă realul distorsionat, extrapolarea acestuia până la transcedere.  Incă din definiţia  de bază a imaginii,  aceasta capătă accepţiunea de reflectare de tip sensorial a unui obiect în mintea omenească sub forma unei percepţii,  senzaţii sau reprezentări. O altă definire a imaginii  ar  fi  una  care  ţine de  abstract,  de  impresie: “figura obţinută prin unirea punctelor în care se întâlnesc razele de lumină sau prelungirile lor reflectate sau refractate.”   Insăsi  abordarea unei definiţii a conceptului de imagine depăşeşte obiectul analizei ducând la acea trecere dincolo, la o dorinţă de joncţionare până în substratul său metafizic.

Poate nici o altă percepţie senzorială nu a creat  atâtea legende şi nu a lăsat loc imaginarului să-şi trâmbiţeze jocul. De aceea, constituirea unei “filosofii a  imaginilor” îşi are rostul şi capătă  valenţe ce  duc  până  la  cercetarea  impactului  imaginii asupra a  ceea ce grecii denumeau “psyche”.

Filosofia    imaginilor    reevaluează,    din    perspectiva filosofiei,  locul  şi  funcţia  imaginii  în  cultura   europeană.  Se propune o tipologie a ceea ce ţine de imagine, o analiză a naturii imaginii şi  a  raportului   ei   cu  imaginaţia,   cu  imaginarul,  o prezentare a funcţiilor şi a valorilor ei. Sub egida acestei survolări s-ar   “rectiliniza” imaginea  pentru  Jean-Jacques  Wunenburger. Nici nu s-ar putea face o delimitare în formularea imaginii fără a ţine cont de un imaginar  individual sau plenar. Astfel, imaginea nu e doar  produsul realităţii, ci ea se cristalizează tocmai prin intermediul imaginaţiei, o creaţie a fiecărui tip de imaginaţie.

Imaginea depaşeşte organul vizual, devenind mai degrabă rodul imaginarului şi conştiinţei. De aici  survine şi metamorfozarea sa continuă, reinterpretarea prin cadrul altor imagini acumulate.

Dacă la început ea poate fi o “cvasi observaţie”  conştientă sau latentă conştientului, ea conduce spre un traiect infinitizimal. Modificarea sa pune în funcţie şi alte imagini stocate ajungându-se la o “galerie a imaginilor”, galerie ce va  redimensiona noile percepţii.  Orice  obiect  este  dislocat  de psihicul  uman  în  imagini olfactive, gustative, sonore, tactile, etc. Din rostuirea acestor imagini ego-ul îşi formează un univers la care contribuie capacitatea sa de construcţie sau deconstrucţie imaginativă.

Numai prin spontaneitatea imaginaţiei este posibilă această perpetuă  convertire  a imaginii.  Un conglomerat  al  imaginilor  şi interpretărilor ar putea da naştere la o vacuitatea a acestora. In alta manieră spus, am avea de a  face cu o dihotomie: imaginile sunt imposibil  de  perceput  la nivelul  conştientului,  dar  lasă  urme  în subconştient. Cam aşa se fiinţează subliminalul, “ceea ce nu poate fi perceput cu o ochiul liber”.

Ca şi-n hipnoză, modul de receptare a imaginii ţine de abilitatea imaginaţiei şi numai printr-o delasare sau  relaxare totală în faţa imaginii, aceasta poate să treacă dincolo de conştiinţă, conferind individului o ataraxie totală, o stare extatică care îşi depăşeşte obiectul pe care îl are în vizor. Aşa încât nu va mai conta imaginea, ci ceea ce nu e imagine, ce e sinergie a acesteia, deposedare a sinelui şi dezamagire.

In  Picătura  de aur, Michel Tournier reliefează  această pendulare a imaginilor: tânărul berber Idriss, este fotografiat şi, după credinţa berberilor, deposedat de propria imagine. El pleacă la Paris spre a-şi  cauta  imaginea,  într-o   călătorie  care  putea  însemna “imigrarea sinelui”. Aici întâlneşte imaginea de consum, reclama, unde imaginarul se vinde şi este creat în acest scop, solicitat  pe banda rulantă,  pentru a satisface masele. Perisabilatatea imaginilor îl descentrează şi-l vlaguieşte, lăsându-l pradă dezamăgirii.

Imaginea devine tot mai mult utilizată de cultura media. Nu mai vorbim de un sistem de imagini acumulate individual, ci de unul colectiv  care  violentează  spontaneitatea imaginarului. Imaginea  a devenit focusul  media, o centralizare de simbolistici a imaginarului care conduc la o ideologie. Identitatea e stabilită de imaginea cu care este asediat receptorul, rupt de propriul său imaginar,  inflamat  şi obosit de stridenţa imaginii urbane contemporane.

Anunțuri