SĂRUTUL LUI IUDA de EVA DEFESES

Dacă m-ai fi scuipat, te-aş putea ierta.

Dacă nu te-aş fi iubit, te-aş putea ierta.

Pentru că m-ai sărutat

şi pentru că te-am iubit, nu te pot ierta.


Nicolae Steinhardt, în profund antagonism cu învăţătura Bisericii Ortodoxe, susţinea că cel mai greu şi de neiertat păcat este Prostia. Aş prefera să păcătuiesc din mândrie, din răutate, din lacomie, din orice alt motiv, dar să mă ferească Dumnezeu să păcătuiesc vreodată împotriva fratelui meu, aproapelui meu, din Prostie.

De sute de ani ni se bagă pe gât imaginea creştinului ideal, om mai slab de înger, “sărac cu duhul”, dar plin de tot felul de virtuţi religioase, cum ar fi moralitatea, umilinţa, abnegaţia, pioşenia. Totul ar fi foarte bine, nu suntem cu toţii nişte mici genii ambulante, iar un om moral şi neîngâmfat este vrednic de toată lauda. Din păcate, de cele mai multe ori, lucrurile nu stau atât de angelic, atunci când este vorba despre super-religioşii de orice credinţă.

Paul Lisak: Jesus and Judas

Paul Lisak: Jesus and Judas

Inca nu am găsit o explicaţie logică pentru acest fenomen, dar, după propia mea experienţă cu tot felul de oameni religioşi, virtuţile propăvăduite mai sus par a merge mână în mână cu ipocrizia şi prostia. Un suflu  – al  Duhului Sfânt, desigur – îi umple pe aceşti oameni credincioşi de o ştiinţă rară: aceea de a fi singurii posesori ai adevărului suprem, pe orice fel de subiect. Sub protecţia divină, se simt mereu îndreptăţiţi să intre cu bocancii peste viaţa celorlalţi, oferindu-le, fără a fi întrebaţi, sfaturi despre orice: cum să-şi crească fii, cum să se poarte în societate, cum să-şi trateze nevasta, etc. Bineînteles, este vorba de un impuls  provenit dintr-o generozitate extremă, cum ar putea să-i rabde pe ei Dumnezeu dacă nu ar împarţi aceste preţioase cunoştinţe cu restul lumii. Visându-se cu toţii apostoli, ultimii apărători ai moralităţii într-o lume deşucheată şi atee, se grăbesc să salveze de la damnarea eternă sufletele tuturor celor din jur.

Paul Lisak: Judas before the end

Paul Lisak: Judas before the end

Am avut odată o întâlnire mai mult decât bizară. Un oaspete în propria mea casă, cu Biblia în mana, se trezise din senin preocupat de lipsa “prietenelor” mele şi începuse să-mi dea sfaturi, pentru binele meu, desigur, despre cum ar trebui să trăiesc, să nu mai fiu atât de apropiată de bărbatul meu, să-mi caut prietene şi să ies cu ele, să am unde să mă duc dacă, Doamne fereşte, se întâmplă ceva rău în căsnicia mea. Mi-am înfipt unghiile în scaun şi am zâmbit cucernic. Decisesem să mă port şi eu moraliceşte şi nu l-am dat afară.

Viaţa religioasă a unei persoane este mai intimă chiar decât cea sexuală. Te găseşti singur în faţa lui Dumnezeu, singur cu îndoielile tale, cu gândurile tale, contempli moartea şi speri către nemurire. Este cel mai intim moment al unui om, pe care nu îl imparţi nici cu iubitul sau iubita, postura în care eşti cel mai vulnerabil. De unde acest avânt de exhibiţionism religios? De ce a fi religios, înseamnă, astăzi, a umbla cu Biblia în mână şi a fi mai preocupat de cum trăiesc alţii, decât de cum trăieşti tu însuţi? De ce credinţa în Dumnezeu vine laolaltă cu sentimentul de superioritate morală: tu eşti religios, moral, pluteşti undeva sus, în valuri de spiritualitate, noi, cei de jos, înotăm prin nămolul imoralităţii şi avem nevoie de ajutorul tău însă nici măcar nu ne dăm seama, atât de orbi şi împietriţi la inimă suntem.

Umilinţa omului religios este suprema ipocrizie. Pioşenia religioasă este doar un mod de a te simţi superior celor din jur, a pierduţilor fără nici un fel de morală.

“Inainte de creştinism, femeia era o sclavă, creştinismul a eliberat-o din ghearele în care o ţinea închisă iudaismul” îmi spunea acelaşi sfetnic în ale moralităţii. Nu am auzit cu totii, de atâtea ori, despre dragostea, libertatea şi înţelegerea creştină? Mai ales oferite femeilor, celor mai slabi, celor în minoritate. Două mii de ani de libertate creştină acordată femeii m-au făcut cam suspicioasă, recunosc. Drepturile pe care femeia şi le-a câştigat cu greu sunt datorate laicizării societăţii şi nicidecum religiozităţii ei. Un frate trecut la o formă bizară de creştinism spumega de furie împotriva avortului şi decretase ca femeii care avortează ar trebui să i se extirpeze ovarele. Oh, mai daţi-mi libertate şi iubire creştină! Marşurile împotriva homosexualitaţii şi homofobia sunt iaraşi un exemplu de înţelegere creştină. De ce se tem fraţii din ASCOR? Cei care se adună la întruniri diverse sau pe site-urile creţtine, pline de sfaturi de suflet, noua modă în România,  – unde se pun întrebări de genul: este păcat să mergi la teatru? este păcat să asculţi muzică rock? este păcat să ai relaţii sexuale cu propria soţie? – se tem oare să nu fie violaţi pe stradă de hoarde de homosexuali gata să se năpustească asupra lor? Care este acest “pericol” al homosexualităţii despre care suntem avertizati cu disperare pe toate site-urile?

Occidentul imoral şi Orientul apostolic – singurul bastion al moralităţii într-o lume prăbuşită în orgii. Societatea consumistă care ne obligă să consumăm fără încetare.  Aceste slogane ne sunt repetate zilnic, suntem în pericol de ne pierde identitatea din pricina globalizării, moralitatea din cauza televizorului, valorile naţionale din cauza americanilor, spiritualitatea ortodoxă pe care vrea cu orice preţ să ne-o fure occidentul…suntem mereu în pericol, să stăm mereu cu frică, “să stăm bine, să luăm aminte”, să nu cumva să ne ridicam capul şi să fim diferiţi.  Cei din jur sunt cei răi, cei imorali, pervertiţii occidentali, ateii fără de suflet, nenorocitele ucigatoare de prunci. Moralitatea este apanajul omului religios, un ateu este din start imoral, şi din dragoste frăţească religiosul doreşte  să îi aducă pe toţi la lumină, cu de-a sila.

Am primit şi eu sărutul lui Iuda pe obraji. Din politeţe, din avânt moral poate, gest negândit şi realizat mecanic, poate. Pentru binele meu, poate.  Insă nu din dragoste fierbinte, nu din  pasiune şi durere în piept, nu din dor nesfârşit. Obrajii atinşi  doar de bărbatul şi copilul meu, i-ai atins tu, fratele meu moral,  pentru că aşa se salută politicos. Mai bine m-ai fi scuipat, aproape al meu. Mai bine ţi-ar fi ţie azi, dacă în acea zi, când ai intrat în casa mea, m-ai fi scuipat. Sângele care îti curgea odată prin vine, curge azi prin vinele sufletului meu, nu există altă lege morală decât cea pe care ţi-a dat-o mama ta şi pe care ai uitat-o. Recuperează-ţi creierul, reînvaţă să fii tu însuţi, începe să gândeşti de unul singur  şi vino înapoi. Treimea există, dar tu te rogi unei treimi, fără să-ţi dai seama că erai parte vie dintr-alta.

Paul Lisak: Am i damed for all the time?

Paul Lisak: Am i damed for all the time?

De asta nu îmi plac oamenii morali. Prefer să fiu amanta unui golan imoral şi violent care înjură de Dumnezeu la fiecare trei cuvinte dar şi-ar da viaţa pentru femeia, copilul şi fratele sau, decât soţie sau soră respectabilă de cetăţean moral şi pios, care oferă săruturi politicoase şi ieftine tuturor. Viaţa mea religioasă este doar a mea.  La sfaturile voastre pioase şi la avertismentele despre pericolul care îmi paşte sufletul spun: sunt atee sau satanistă, mi-e indiferent, ce vă şochează pe voi mai mult, imorală, lesbiană, alcoolică şi fumătoare, ascult “Paraziţii”  pana dimineaţa, avortez de 4 ori pe lună din pură plăcere sadică şi mă dezlănţui în orgii în fiecare noapte, împreună cu imoralul meu barbat ateu şi zecile de amante ale sale.

Dar atunci când sarut, iubesc şi mi-aş fi dat şi ultima picătura de sânge pentru tine, fără ca tu măcar să bănuieşti. Tu poţi spune asta, aproapele  meu religios? Oh, uitasem, femeile nu sunt în stare să iubească.

Anunțuri