Poezii de Eugen Evu

Inocenţa

Duioasa inocenţă ne–întinereşte-n vis

Şi ne trezim spre lume descoperitul sine

Scurtându-şi umbra teama ce din lăuntru vine

Ca vreascuri sfinte ardem din ce-a rămas nescris

Astfel ni-i dat şi somnul treimea în scădere

A fiinţei ce transcende şi nu ne amintim…

Bătrâna inocenţă nici moartea nu ne-o cere

Ca ort ci numai Arta: prin ceea ce iubim.


Exaltarea

Am trăit frenetic exaltarea Suferinţei tale, poezie,

Trepidant precum îmbrăţişarea

Cu-n adio-n gara cea pustie

Uneori cu-n fel de nebunie

Ca împins din inumană starea

De-a mă dărui, iubire ţie,

Chiar şi ura-mi te-a iubit, vâlvoarea !

Zeitatea–n  om a treia parte

Cu nesaţiul ei celest- barbar

Am îngenuncheat-o via carte

Din femeie mi-am aprins altar

Invers număraţi prin  diferenţă

Tu ca umbră alungată-n vis

M-am trezit când marea Ta absenţă

Răul lumii-n mine l-a ucis

EXCELSIOR

Răbdai tăcerea zborului cel lung

Desprins de ţărm ca umbra de lumină

Purtat de-un dor interior s-ajung

La steaua răsărind după colină

Încercuit de timp ca-ntr-o spirală

Sub clopote, sub vulturi spre înalt

Căzui în sus, prin bucla colosală

Întrezărind alt soare, celălalt

Prin vis – ca să suport- ţi-am dat alt nume

Alt azimut s-a răsucit în mine

Interioara ta dimensiune

Ca gând zburat prin vămile divine

Limanul ce văzut ni se ascunde

Invers străbate timpul vieţii – iată,

Nu mai întreb de unde până unde

Misterul se ascunde când se-arată…

Neasemuit stralucind fiecare din propria-i noapte

Noi care am trecut murind melodios

Murind ca parte şi moartea altora:

Prin descendere

şi ecou ce transcende.

Ca spirit ce se agită armonic: A nu uita la trezire

În lume Divinul.

Timp cu straniu în el:

Noi nu am crezut

In extincţie.

Cu superbia solemnă a iluziei

Siaje pe luciul apei in Tao

Scuturând înstelatul arbore

Nu departe de grădina Domnului

Muncile duminicale

Ale unei estetici care va veni

Să recupereze din exil Umanul

Noi nu am venit a fi înţeleşi

Ci cum odinioară fructul gustat Însă fără a se repeta eroarea Dinainte de vreme.

*

Noi, neiubiţi a iubi

Am ars felurit dar aceiaşi

În cristalul ce curge

Prin vămile somnului

Să fie iertat în uman Auto- dafe-ul Daimonului.

Logos străpuns întrupat

Magnetism al iubirii

Pretutindeni cu Mensura Divinului.

Poeţii Lumii Noastre

Suferinţele naturii

Ne aparţin în perpetua creaţiei naştere

Noi am încetinit moartea

Vis al splendorii

Divine-n-de sine-cunoaştere.

*

Noi, vindecarea lui Iov. Noi, lupta cu îngerul.

Noi, Nerăbdarea substanţei

Să inverseze în Logos Lumina.

*

Nu a venit timpul

Nu va veni

Noi suntem timpul

Care va fi.

Are loc trasmutaţia.

Sine învins- adorând: Gemelar reîntregit.

*

Pentru aceasta

Am îndurat  am murit

Viaţa vechii memorii:

să redevină în lume imuabilul Eu

Sângerând ca substanţă

A străluci iarăşi  pulsând micul soare

Al perlei.

*

Noi, care nu vom şti

Însă vom afla

Nu „materie vrută” Ci Spiritul.

Amen.

Anunțuri