Victor Brauner

Născut la Piatra Neamţ, în 1903. Fiul unui fabricant de cherestea din Piatra Neamţ, Victor Brauner urmează şcoala primară la Viena, unde părinţii se stabilesc pentru câţiva ani. Familia sa revenind în ţară (1914), îşi continuă studiile la şcoala evanghelică din Brăila; în această perioadă începe să-l pasioneze zoologia. Frecventează Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti (1919-1921) şi şcoala particulară de pictură a lui H. Igiroseanu. Vizitează Fălticeniul şi Balcicul şi începe să picteze peisaje „cezanniene”. Apoi, după propia-i mărturisire trece prin toate fazele: „dadaiste, abstracţioniste, expresioniste”.

Victor Brauner - Afis Expozitie

Victor Brauner - Afis Expozitie

În 1924, la 26 septembrie, are loc prima sa expoziţie personală, la Bucureşti, la Galeriile Mozart. În această perioadă îl întâlneşte pe poetul Ilarie Voronca, cu care va înfiinţa revista „15HP”, în care Victor Brauner publică manifestul „Pictopoezia” şi un articol „Supra-raţionalismul”. Pictează şi expune „Hristos la Cabaret” (în maniera pictorului Graosz) şi „Fata din fabrică” (în maniera lui Holder). Participă la expoziţia „Contemporanul” (noiembrie 1924). În 1925 face primul voiaj la Paris, de unde se întoarce în ţară, la Bucureşti, în 1927.

În perioada 1928 – 1931 colaborează la revista „Unu”, revistă de avangardă de concepţii dadaiste şi suprarealiste, în care publică reproduceri dupa majoritatea tablourilor şi desenelor sale: „desene limpezi şi portrete făcute de Victor Brauner prietenilor săi, poeţi şi scriitori” (Jaques Lessaigne – „Pictori pe care i-am cunoscut”).

În 1930 se instalează la Paris, unde îl întâlneşte pe Brâncuşi, care-l iniţiază în arta fotografică. Tot în această perioadă se împrieteneşte cu poetul român Benjamin Fondane şi îl întâlneşte pe Yves Tanguil, care-l va introduce mai târziu în cercul suprarealiştilor. Locuieşte pe strada Moulin Vert, în acelaşi imobil cu Giacometti şi Tanguil. În acest an pictează “Autoportretul cu ochiul scos”, temă premonitorie.  În 1933 are loc prima expoziţie personală la Paris, la Galerie Pierre, prezentată de André Breton. Sunt expuse o serie de tablouri în care tema ochiului e mereu prezentă: „Puterea de concentrare a domnului K”, şi Straniul caz al domnului K” sunt tablouri pe care André Breton le compară cu piesa „Ubu Roi” a lui Alfred Jarry, „o imensă satiră caricaturală a burgheziei.” Victor Brauner participă la toate expoziţiile suprarealiste.

În 1935 revine în ţară, la Bucureşti. La 7 aprilie 1935 are loc vernisajul unei expoziţii personale, în sala Mozart. Despre aceasta, Saşa Pană, în romanul autobiografic, „Nascut în 02” scrie: „7 aprilie 1935 …Expoziţie de factură suprea- realistă. Catalogul prezintă 16 picturi cu un vers, cu o imagine suprarealistă, delicioase prin insolitul lor, poate creaţii ale unui dicteu automat şi precis, fără nici o referire la pânza respectivă. Sunt redactate în franţuzeşte. Savoarea lor se păstrează şi în româneasca lor transpunere. Expoziţia a prilejuit apariţia în ziare şi reviste a numeroase, interesante articole critice şi luări de atitudine cu privire la suprarealismul în arte şi literatură”. Alte aprecieri despre participările lui Brauner la expoziţii suprarealiste : “Acest curent cu toată aparenţa sa de formulă absurdă… este un punct de tranziţie spre arta care vine.” (R. Trost în „Rampa” din 14 aprilie 1935). În „Cuvântul Liber” din 20 aprilie 1935, în articolul „Expoziţia lui Victor Brauner”, Miron Paraschivescu scria: „Faţă – de exemplu – de ceea ce putem vedea în sălile de expoziţie vecine lui Victor Brauner, pictura acestuia însemnează integrare, atitudine care, în măsura artisticului este socială. Fiindcă V. Brauner ia atitudine prin însăşi factura şi ideologia plasticii lui.”  Creează ilustraţiile pentru culegerea de poeme a lui Gelu Naum „Drumeţul incendiar”, şi „Libertatea de a dormi pe frunte”.

În 1938 se întoarce în Franţa. La 28 august, pierde ochiul stâng într-o dispută violentă care a avut loc între Dominguez şi Esteban Francés. V. Brauner încercând să îl apere pe Esteban, a fost lovit cu un pahar aruncat către Dominguez: premoniţia s-a adeverit. În acelaşi an o întâlneşte pe Jaqueline Abraham, care-i va deveni soţie.

Creează o serie de picturi numite „lycantrope” sau uneori „chimere”. În 1940 părăseşte Parisul însoţit de Pierre Malbille. Locuieşte câtva timp la Perpignan, la Robert Rius, apoi la Cant-Blage (în Pirineii Orientali) şi la Saint Feliu d’Amont, unde are domiciliu obligatoriu, dar păstrează legăturile cu suprarealiştii refugiaţi la Mar sillia. În 1941 obţine permisiunea de a locui în Marsillia. Grav bolnav, este internat în clinica „Paradis”. Pictează „Preludiu la o civilizaţie” (aflată în colecţia Gelman). După război, ia parte la bienala din Veneţia. În 1959 se instalează în atelierul din strada Lepic. În 1961 călătoreşte în Italia. Se instalează la Varengeville unde lucrează în cea mai mare parte a timpului.

În 1965 creează un ansamblu de tablouri obiecte pline de inventivitate şi vioiciune, regrupate sub titlurile „Mythologie” şi „Fêtes des mères”. Este vorba despre mitologia lumii moderne unde omul este înfaţişat cu umor, tandreţe şi pesimism totodată. În această Mitologie se află şi ultimul tablou prevestitor „La fin et le debut(realizat în 1965) care aminteşte că „dacă viaţa pictorului s-a sfârşit, opera lui însă începe să trăiască” (Dominique Bozo în „Le petit journal des grandes Expositions” – „Victor Brauner – au Musée National de l’Art moderne – Paris du 2 juin au 28 septembre 1977”).

În 1966 este ales pentru a reprezenta Franţa la bienala din Veneţia, unde o sală întreagă îi este consacrată. La 12 martie 1966, Victor Brauner moare la Paris, în urma unei boli îndelungate. Mormântul sau, aflat în cimitirul Montmartre, are ca epitaf o frază extrasă din Carnetele sale:

„Peintre, c’est la vie, la vraie vie, ma vie”.

Carnetele pictorului cu însemnări personale, pe care acesta le-a dat lui Max Pol Fouchet, conţin în parte „cheia” creaţiei sale: „Fiecare tablou pe care-l fac, este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele…”

Sursa: FEDROM

Anunțuri